Un incident grav a avut loc vineri seara, într-un bloc de pe str. Vișinului din Bistrița, unde un bătrân și nepotul său de doar 3 anișori au căzut de la etaj, pe casa scării. Ambii au fost găsiți inconștienți de echipajele medicale ajunse la fața locului.

În urma căzăturii, atât copilașul, cât și bătrânul au intra în stop cardio-respirator. Din fericire, cel mic a fost rescusucitat repede, organismul acestuia răspunzând manevrelor aplicate. Micuțul a fost stabilizat și transportat cu funcții vitale la UPU-SMURD Bistrița.

Pentru bărbatul în vârstă de aproximativ 60 de ani se aplică în continuare protocolul de resuscitare.

UPDATE:

Din pacate, organismul bărbatului în vârstă de 62 de ani nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel că echipajele medicale au fost nevoite să declare decesul la locul incidentului.

UPDATE 2:

Starea copilului este una foarte gravă și urmează să fie operat

Copilul în vârstă de 3 ani, care în această seară a căzut împreună cu bunicul său pe casa scării, într-un bloc din municipiul Bistrița, a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe în stare foarte gravă. Prezintă un traumatism craniocerebral și multiple leziuni, urmând să intre în sala de operație„, a transmis Camelia Strungari, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here