Accident în localitatea Leșu, unde un autoturism, în care se aflau cinci persoane, s-a izbit de un stâlp. Toate cele cinci persoane sunt rănite, una dintre victime fiind inconștientă. 

Două echipaje de pompieri și patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud intervin în localitatea Leșu la un accident rutier, după ce un autoturism a izbit de un stâlp. Din primele informații, în autoturism se aflau patru persoane, una fiind inconștientă. 

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, trei victime sunt policontuzionate, dar conștiente, iar o victimă este inconștientă. 

La locul accidentului, echipajele medicale au găsit cinci victime.

UPDATE:

În autoturism se aflau 5 persoane printre care și un minor în vârstă de 16 ani. Acesta și conducătorul auto au fost evaluați din punct de vedere medical și nu s-a impus transportul acestora la spital. La spital au fost transportate celelalte trei victime care prezentau traumastim craniocerebral grav/ suspiciune de fractură/ traumatism cranian minor„, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

UPDATE 2:

Una dintre victime a decedat.

Polițiștii Compartimentului Rutier din cadrul Poliției Orașului Sângeorz Băi au intervenit azi, 05 iulie a.c. în jurul orelor 21.50, ca urmare a unui apel 112 cu privire la un accident rutier.

„Conform primelor verificări, în comuna Leșu, pe DJ 172 E, un tânăr în vârsta de 19 ani din Sângeorz-Băi în timp ce conducea un autoturism pe direcția Leșu-Ilva Mică, pe fondul lipsei de experiență și a neadaptării vitezei la condițiile de trafic, într-o succesiune de curbe, ar fi pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate de la marginea părții carosabile. În urma impactului a rezultat decesul unui tânăr de 21 de ani din Sângeorz-Băi pasager în autoturism, rănirea gravă a unui tânăr 19 ani din Sângeorz-Băi și rănirea ușoară a altui tânăr de 21 de ani din Sângeorz-Băi ambii pasageri în autoturism aceștia fiind transportați la spital. Conducătorul auto și un alt pasager din autoturism în vârstă de 19 ani au refuzat transportul la spital. Șoferul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Tânărul ar fi obținut permisul de conducere de aproximativ o lună de zile. Polițiștii au deschis dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte și a cauzei accidentului. Circulația a fost blocată în zonă pentru aproximativ 60 de minute. Momentan se circulă alternativ pe o bandă. Reprezentații ISU și Electrica acționează acum pentru îndepărtarea firelor de curent electric căzute, o dată cu stâlpul de curent electric, peste partea carosabilă”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.