Maia Sandu, candidatul pro-european de la Chișinău, este noul președinte al Republicii Moldova. De-a lungul campaniei electorale, subiectul unirii micului stat cu România a fost, în câteva rânduri, atins.

Dacă Igor Dondon a spus încă din start, clar, că nu ia în calcul o eventuală fuziune între cele două țări, Maia Sandu a fost, de fiecare dată, mai diplomată, precizând că decizia finală aparține doar cetățenilor.

Asta o să decidă cetățenii. O să facă unirea, n-o să facă unirea, asta e decizia cetățeanului. Noi facem ceea ce ne angajăm să face. Eu mă angajez să contribui la curățarea instituțiilor statului în următorii 4 ani de zile, la curățarea clasei politice de politicieni corupți, la reformarea justiției și la resetarea economiei”, a declarat Maia Sandu, în octombrie 2020, la N4.

De altfel, în urmă cu patru ani, Maia Sandu declara pentru Pro TV Chișiniu că “dacă ar avea loc un referendum pentru unire (n.r. – cu România), personal, aș vota ‘da’”.

Însă, în noiembrie, Maia Sandu a fost mai atentă cu declarațiile referitor la o unire între Republica Moldova și România, susținând mai degrabă armonia între cetățenii moldoveni.

Trebuie să ne unim și să lucrăm împreună pentru a ne salva țara de corupție și pentru a construi un stat normal în care oamenii să se simtă ca acasă”, a declarat Maia Sandu.

Sursa: Gândul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.