Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a anunțat că a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor de modernizare și reabilitare a unui tronson de circa 7 km din DJ 173B, fiind vorba despre tronsonul de la Bistrița la Tărpiu. Investiția totală se ridică la circa 4,5 milioane euro.

Avem o nouă veste bună pentru locuitorii municipiului Bistrița și pentru cei care vor folosi tronsonul de drum județean dintre Bistrița și Tărpiu. În urma procedurilor de achiziție publică, astăzi a fost semnat contractul de execuție pe acest tronson de drum. În urma licitației, câștigătoare este asocierea dintre MIS GRUP SRL – lider asociere cu SC FAR FOUNDATION SRL, SC DRUMSERV SA și SC DRUMURI BIHOR SA- asociați, care execută lucrările de construcții și SC STARCOM EXIM SRL- asociat care execută serviciile de proiectare. Valoarea totală a lucrărilor este de 21.892.788 lei, circa 4,5 milioane de euro. Sursa de finanțare este prin Programul Operațional Regional, exercițiul financiar 2014-2020”, a declarat președintele CJ Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Potrivit sursei citate, durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni, iar garanția lucrărilor de 10 ani.

Pe lângă lucrările de modernizare a tronsonului în lungime de 7 km, proiectul prevede amenajarea unor șanțuri din beton și ziduri de sprijin, a unor podețe și a drumurilor laterale. De asemenea, accesele la proprietăți se vor amenaja (până la limita de proprietate) pe o lățime de 7 m și o lungime medie de 3 m.

”Este un drum foarte important, care va scurta legătura comunităților din zona Nimigea, legăptura cu Bistrița. De asemenea, știm că cel mai mare producător de deșeuri este municipiul Bistrița, iar transportul deșeurilor la depozitul de la Tărpiu va fi mai facil după modernizarea acestui tronson de drum”, a mai adăugat Emil Radu Moldovan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here