Sistemul medical românesc este la pamânt, asta este foarte clar pentru toti românii. La fel de clar este si cine este vinovat pentru aceasta – toti ministrii care s-au perindat pe la cârma acestui sistem. Ultimul, însa, gafeaza din ce în ce mai mult prin propunerile sale traznite, în loc sa-si deschida ochii pentru ca sa vada bine buboiul.
Printre ultimele sale propuneri este si aceea de a aduce medici din China, care sa-i înlocuiasca pe cei plecati în strainatate sa-si practice meseria pentru care s-au pregatit ani de zile. Ministrul afirma recent ca salariul unui medic rezident pare mic, dar datorita sporurilor, acesta poate primi 1.200-1.300 de lei, în conditiile în care salariul de încadrare este de 900 de lei. Eu una as vrea sa-l vad pe ministrul atât de plin de idei traznite traind cu 1.200 – 1.300 de lei pe luna, în conditiile în care, vorbind acum doar de rezidenti, acestia trebuie sa-si achizitioneze cursuri de specialitate, sa-si plateasca o chirie si pe deasupra sa se mai si întretina.
Nici salariile medicilor cu vechime nu sunt extraordinar de mari, având în vedere ca si acestia sunt obligati sa se perfectioneze în permanenta. Acesta este doar un aspect. Sa nu ne miram atunci ca multi dintre medici iau spagi sau prefera sa-si ia lumea în cap pentru un salariu mai bun.
Nicolaescu, în loc sa mareasca salariile celor pe care îi avem, prefera sa aduca straini, chit ca nu are garantia profesionalismului lor. Un alt aspect deloc de neglijat este acela ca România fiind membra UE, amatorii de prestatii medicale pe plaiurile mioritice ca sa poata profesa trebuie sa studieze în tara noastra si pe deasupra sa si obtina cetatenia româna, ceea ce nu este deloc usor, având în vedere ca procesul dureaza câtiva ani buni. Dar e mai usor sa arunci vorbe goale decât sa gândesti. Sau o fi strategie pe termen lung? Oricum, si în acest caz românii nu-si permit sa mai astepte prea mult si sa ramâna fara medici, mai ales ca starea sanatatii lor este la pamânt.
În ultimul an si jumatate au plecat pentru a munci în strainatate peste 2.000 de medici români si asta în conditiile în care statisticile spun ca România are doar 1,95 medici la mia de locuitori, în timp ce media europeana este de 3,18. Destinatiile preferate ale medicilor români sunt Anglia, Franta sau Elevetia. Si ca sa ne convingem ca în strainatate sunt foarte apreciati, mai citim o statistica a Colegiului Medicilor din România – la cel mai mare spital din Strasbourg (Elvetia), 40% dintre medici sunt de origine româna, în timp ce în Franta s-a înregistrat, în acest an, o crestere de 300% fata de 2007 a procentajului de specialisti veniti din România. Dar cum profetul este lovit cu pietre în tara lui, asa si ministrul alunga medicii români, care nu sunt doriti acasa. În loc sa le mareasca salariile, sa le îmbunatateasca conditiile de munca, mai bine vorbeste fara noima ori face promisiuni fara suport. Doar traznai!
Liana Muresan