Maryna Yurii este un cetățean ucrainean, aflat în arest preventiv la Penitenciarul Gherla, fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Tânărul este acuzat că în timp ce se afla la volanul unui camion, fiind în stare de ebrietate, a pierdut controlul asupra ansamblului de vehicule, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe trotuar. Impactul s-a soldat cu decesul unui bărbat care se afla în zonă, fiind surprins de partea din spate a semiremorcii. Ucraineanul a fost arestat preventiv la două zile după producerea accidentului și în ciuda încercărilor sale de a obține o măsură preventivă mai blândă, precum  arestul la domiciliu sau controlul judiciar, judecătorii îl vor cu orice preț după gratii.  

Potrivit rechizitoriului întocmit într-un timp record de numai 18 zile, de către  Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, la data de 22.05.2022, în jurul orei 20:20, Maryna Yurii se afla la volanul unui TIR, care tracta o remorcă încărcată cu material lemnos. Tânărul intenționa să ajungă în municipiul Cluj-Napoca, însă în timp ce se afla pe strada Băii din oraşul Seini, judeţul Maramureș, „inculpatul Maryna Yurii a pierdut controlul ansamblului de vehicule pe care îl conducea, a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, raportat la direcţia sa de deplasare, a intrat cu toate roţile ansamblului rutier în şanţ, fapt ce a determinat răsturnarea acestuia pe partea sa dreaptă, pe trotuarul din faţa imobilului cu numărul 32 de pe strada Băii, a lovit şi a rupt un stâlp de susţinere a reţelei electrice pe care l-a proiectat în peretele imobilului susmenţionat şi a avariat cu partea superioară a semiremorcii peretele exterior al imobilului. În momentul în care s-a răsturnat pe trotuar, ansamblul de vehicule condus de inculpatul Maryna Yurii a surprins-o pe victima D.N.M, care se deplasa pe trotuar, spre centrul oraşului Seini, în sens opus sensului de deplasare a inculpatului, răsturnându-se peste aceasta. În urma accidentului, victima D.N.M a rămas prinsă sub partea din spate a semiremorcii şi a decedat pe loc.”

Organele de poliţie sosite la faţa locului l-au testat pe tânărul de origine ucrainenană cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat la ora 20:33. Ulterior, bărbatul a fost condus la Centrul Medical de Permanenţă Seini, unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Potrivit buletinului de analiză toxicologică al Serviciului Medico – Legal Judeţean Baia Mare, Maryna Yurii a avut o îmbibaţie alcoolică de 3,12 g/l alcool pur în sânge la ora 21:30, respectiv 2,91 g/l alcool pur în sânge la ora 22:30.

Fără expertizele necesare, Maryna Yurii a fost arestat preventiv

În baza acestor informații, Maryna Yurii a fost arestat preventiv. Ceea ce a omis instanța este că, la acel moment, nu existau probe cu privire la săvârșirea de ucidere din culpă și trebuiau administrate o serie de probe, pe lângă proba testimonială și proba cu expertiza tehnică auto, pentru a verifica dacă autocamionul la volanul căruia se afla avea sau nu vreo defecțiune. De asemenea, nu a existat o expertiză criminalistică care să stabilească dinamica producerii accidentului, eventualele cauze, viteza de deplasare, dar și culpa fiecărui participant la trafic implicat în accident.  Având în vedere că nu s-a stabilit dacă victima consumase alcool sau nu la momentul producerii accidentului, aspect care ar fi putut determina viteza sa de reacție. 

Maryna Yurii, a susținut în instanță, prin avocatul clujean Vladimir Mătușan – apărătorul său ales, că nu a fost respectată Decizia CCR 732/2014, care prevede ca pentru a fi posibilă trimiterea în judecată  și condamnarea unei persoane pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului,  condiția ca imbivația alcoolică de peste 0,80 gr/litru alcool pur în sânge trebuie să existe la momentul în care conducatorul este oprit în trafic, fapt care implică necesitatea prevalării a doua monstre biologice în vederea stabilirii fazei intoxicatiei etilice (absorbție sau eliminare) și a ratei de eliminare individuală, în perspectiva solicitării expertizei de estimare retroactive a alcoolemiei. Ucraineanul susține că, în cazul său nu a existat nicio expertiză medico-legală având ca obiect calcului retroactiv al alcoolemiei.

Declarațiile martorilor sfidează orice logică

De asemenea, tânărul a susținut în fața instanței că producerea accidentului a fost determinată de faptul că un alt participant la trafic, care circula pe banda opusă de mers, ar fi trecut peste axul drumului, determinându-l pe acesta să vireze de volan în partea dreaptă. Declarația sa este contrazisă de un martor care se afla în spatele TIR-ului, pe scaunul din dreapta și care a susținut că avea o vizibilitate de aproximativ 100-200 de metri în față și nu a sesizat niciun autovehicul care ar fi trecut peste axul drumului. Declarația martorului a fost luată de bună de către anchetatori, cu toate că teoria sfidează logica, fiind aproape imposibil să ai o vizibilitate de 100-200 de metri, în timp ce te aflii pe scaunul din dreapta, în spatele unui TIR. 

Cu toate acestea, instanța refuză să schimbe măsura arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu și îl ține pe Maryna Yurii în spatele gratiilor, respingând orice contestație. 

Instanța a apreciat că „Deşi fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul Maryna Yurii a avansat ideea că a efectuat manevra de viraj spre dreapta întrucât s-ar fi speriat şi a tras de volan spre dreapta, întrucât un autoturism care circula din sens opus, în momentul în care se afla la o distanță de aproximativ 30 de metri, a efectuat o manevră de trecere peste axul drumului, pentru a depăși un autoturism aflat în față, după care s-a retras, aceste afirmaţii nu sunt susţinute, la acest moment procesual, de materialul probator existent la dosarul cauzei. Afirmaţia este contrazisă de martorul Bandula Raini, care a declarat în data de 31.05.2022, că, din sens opus, circulau şi alte autoturisme, însă niciunul nu a trecut pe sensul opus de mers, având o vizibilitate de 100-200 de metri. Susţinerile apărării în sensul că este imposibil ca martorul, care ocupa locul din dreapta – faţă, să fi observat modul în care circulau autoturismele din sens opus, este o supoziţie, neavând valoare probatorie şi nefiind de natură să demonstreze caracterul nereal al celor prezentate de martor.”

Judecătorii au analizat numai jumătatea goală a paharului

Instanța nu a ținut cont nici de faptul că Maryna Yurii nu are antecedente penale,  că are dreptul la un proces echitabil, la o instanţă imparţială și ca orice om care greşeşte are dreptul la o a doua şansă.  Cu atât mai mult că procesul penal poate să îşi urmeze cursul şi prin înlocuirea măsurii cu una mai puţin restrictivă de libertate, mai ales că a fost pedepsit şi a avut timp suficient să mediteze la faptul că a greşit când a consumat băuturi alcoolice şi s-a urcat la volan. 

Maryna Yurii a solicitat, prin avocatul Vladimir Mătușan, să se ia în calcul și vedere şi conduita familiei sale şi faptul că nu au fugit de răspundere. 

„În temeiul art. 348 Cod procedură penală, raportat la art. 207 alin. 4 şi 6 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul M. Y., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. 2 Cod penal şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, măsură dispusă prin Încheierea penală nr. 1653/24.05.2022 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Încheierea penală nr. 36/CDL/02.06.2022 a completului de judecători de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş, în baza căreia s-a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 zile a inculpatului MARYNA YURII, emiţându-se mandatul de arestare preventivă nr. 29/UP/24.05.2022, pe care o menţine pentru următoarele 30 de zile. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar sau cu cea a arestului la domiciliu formulată de inculpat, prin apărător. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din 05.08.2022.”, arată decizia instanței. 

„Nu a fost depăşită durata rezonabilă a detenţiei”

Instanța și-a motivat decizia susținând că prezumţia de nevinovăţie nu constituie un impediment al menţinerii arestării preventive.

„Măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor penale aduse şi, totodată, necesară la acest moment procesual pentru buna derulare a procesului penal, aflat încă în faza incipientă a urmăririi penale şi înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. (…) Arestarea preventivă implică privarea de libertate a unei persoane, fără a contraveni principiului constituţional al libertăţii individuale şi nici principiului de drept penal, după care nu poţi pedepsi pe cineva înainte de a-l judeca şi a-l găsi vinovat, întrucât nu are caracterul, regimul şi efectele unei pedepse, ci este o măsură pusă la dispoziţia organelor judiciare penale, pentru a asigura o desfăşurare netulburată şi în ritm normal a procesului penal. Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau dimpotrivă, înlăturarea suspiciunilor.

În continuare, se reţine că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

(…)Se constată că inculpatul este cercetat pentru infracţiuni ce prezintă un grad de pericol social ridicat, pericol ce rezultă nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci şi din modalităţile şi împrejurările concrete de săvârşire.

Aşadar, din perspectiva naturii şi gravităţii infracţiunilor imputate (ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe), este evident că ingestia de alcool afectează capacitatea de a conduce, acesta fiind şi motivul pentru care o persoană depistată în trafic sub influenţa băuturilor alcoolice este testată prin observarea manifestărilor neurologice ce ţin de păstrarea echilibrul, coordonarea mişcărilor, vorbire etc., precum şi a celor psihice vizând comportarea, orientarea în timp şi spaţiu, dar şi atenţia. Există toate premisele ca o persoană care prezintă o valoare a alcoolemiei peste limita legală, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, în cauza de faţă, conform probelor de sânge recoltate inculpatul având o îmbibaţie alcoolică extrem de ridicată, când reflexele senzo-motorii sunt mult diminuate, capacitatea de concentrare şi de apreciere a distanţelor este în mod vădit redusă considerabil, să ignore regulile de circulaţie, cele referitoare la conducerea preventivă şi să producă un accident rutier, soldat cu victime, cum s-a şi întâmplat în cauza de faţă. (…)Este adevărat că măsura arestării preventive este una excepţională, că judecătorul are obligaţia de a analiza posibilitatea luării unor măsuri preventive alternative şi că „detenţia provizorie” trebuie să aibă limite rezonabile. Totuşi, având în vedere gravitatea faptei penale presupus săvârşite, prin raportare la circumstanțele personale ale inculpatului, astfel cum au fost anterior relevate, precum şi rezonanţa acesteia în interiorul comunităţii, judecătorul de cameră preliminară apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar conduce la crearea unui sentiment de insecuritate socială. În acest context, se impune menținerea unui echilibru între interesele generale ale societăţii şi interesul individual al cetăţeanului. Judecătorul de cameră preliminară apreciază că în raport de timpul care a trecut de la luarea măsurii arestării preventive, respectiv 74 de zile, nu a fost depăşită durata rezonabilă a detenţiei şi nu este de natură a forma convingerea că a fost suficient să conducă la formarea unei noi perspective în ceea ce priveşte conduita inculpatului.”, se arată în motivarea instanței. 

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurii arestului la domiciliu, judecătorul a apreciat că nicio altă măsură preventivă nu este suficientă pentru a se înlătura riscul săvârşirii unei noi infracţiuni, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi a se proteja în mod eficient interesul public. Așadar, chiar dacă probele sunt incerte și dosarul este făcut pe genunchi într-un timp extrem de scurt, demn de Cartea Recordurilor, Maryna Yurii va rămâne după gratii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.