Procurorul Bogdan Voicu, propus de ministrul Justiției pentru funcția de procuror șef al Secției de Combatere a Traficului de Droguri din cadrul DIICOT, a atras atenția asupra numărului mare de cauze privind deținerea de droguri în vederea consumului propriu. Mentiunile au fost facute la audierea de la CSM, unde magistratul a precizat că 80% din dosarele aflate în instrumentarea unui procuror vizează această infracțiune. Chiar dacă in unele cazuri o astfel de faptă poate duce la depistarea unei retele de trafic de droguri, in cele mai multe situatii procurorii renunta la urmarirea penală. Anul trecut, in peste 1900 de astfel de cauze au fost date solutii de renuntare, a precizat procurorul.

„Numărul de cauze de detinere de droguri de risc e cel mai mare procentaj de dosare, undeva la 75%-80% din numărul de dosare de la procuror. Legea ne obligă să investigăm atât infracţiuni de deţinere de droguri în vederea consumului propriu, cât şi de efectuare de orice altă operaţiune de traficare a unor astfel de substanţe. Repet, de la un simplu dosar, şi nu o dată s-a întâmplat chestia asta, cu mijloace specifice de investigaţie şi cu cheltuieli relativ minime, de la un dosar relativ simplu de deţinere de droguri în vederea consumului propriu a fost devoalată şi trasă la răspundere penală o adevărată grupare implicată, organizată”, a declarat procurorul Bogdan Voicu.



2 COMENTARII

  1. Pai trebuie cumva … determinati infractorii traficanti sa se denunte unii pe altii… pana se destructureaza toata reteaua … ca doar nu „datul in bobi „este solutia cea mai buna . La musulmani, detinerea, ori traficarea de droguri se pedepseste cu moartea … si bine fac !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.