Parlamentarul USR, Mihai Goțiu, susține că Jandarmeria Română a mințit când a afirmat că ar fi fost citat în calitate de martor în procesele prin care protestatarii au contestat în instanță amenzile abuzive. El le cere șefilor din Jandarmerie și ministrului Internelor, Carmen Dan, să vină cu clarificări și scuze publice pentru asemenea „mizerii și minciuni”.

„INCREDIBIL: Pentru a-i intimida pe protestatari și pentru a induce în eroare Justiția, Jandarmeria pretinde că aș fi fost sancționat penal!

Cel puțin un șef al Jandarmeriei Române ar trebui să se caute la psiholog să vadă dacă e sănătos la mansardă. Sau poate chiar mai mulți.

Împotriva amendării protestatarilor pentru postările de pe Facebook am luat poziție în Senatul României. Din articolul de mai jos, din „Adevărul”, aflu că aș fi fost citat ca în calitate de martor (de către Jandarmerie!) în procesele prin care protestatarii au contestat în instanță amenzile abuzive. Eu m-am oferit să fiu martor, dar pentru cei amendați abuziv, însă n-am primit vreo citație. Mai mult, din articol aflu că, la proces, Jandarmeria ar fi prezentat, ”un extras cu sancţiunile contravenţionale şi penale ale parlamentarului clujean Mihai Remus Goţiu” (!!!).

D-nă ministru Carmen Dan, d-lor și d-lor șefi din Jandarmerie, aștept clarificări și scuze publice pentru asemenea mizerii și minciuni! Nu am fost vreodată sancționat penal, iar amenzile contravenționale le-am contestat în instanță, unde am avut câștig de cauză.

Da, e adevărat, în toamna anului 2013, în timpul protestelor pentru Roșia Montană, s-au găsit niște ”capete luminate” din Jandarmeria Română să depună o sesizare penală împotriva mea, sub acuzația de ”instigare”, pe motiv că am vorbit în piețele publice despre corupția uriașă și minciunile din jurul acestei afaceri. Dosarul aberant a fost închis încă din faza cercetării penale, cu NUP.

E absolut inadmisibil ca Jandarmeria Română să mintă cu nerușinare în fața unei instanțe de judecată și să încerce să-i intimideze prin asemenea practici pe cetățenii care își exercită dreptul constituțional la liberă exprimare. În lipsa unor clarificări și scuze publice, voi fi nevoit să mă adresez Justiției”, a spus Mihai Goțiu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.