DIICOT va pune sechestru pe bunurile Rompetrol, informeaza Digi24. Sunt vizate atat rafinaria Petromidia, cat si benzinariile companiei si alte active, sechestrul ridicandu-se la 660 milioane euro. Potrivit unor surse HotNews, este vorba de un dosar privind privatizarea Petromidia. Masurile procurorilor vin la putin timp dupa ce KazMunaiGaz, compania din Kazahstan care cumparase Rompetrol de la Dinu Patriciu, a vandut-o la randul sau catre o companie din China.

Conform unor surse judiciare citate de Agerpres, suma totala pe care se va pune sechestru este de aproximativ 3 miliarde de lei, aceasta suma reprezentand valoarea estimata a prejudiciului in dosar.

Sechestrul va fi instituit pe mijloacele fixe de la Petromidia, actiuni, dar si pe conturi bancare ale unor persoane fizice. Acest dosar este disjuns din dosarul Rompetrol, in care a fost judecat si omul de afaceri Dinu Patriciu.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax ca KazMunaiGaz International, OilField Business Solutions si SC Rompetrol Rafinare sunt introduse ca parti responsabile civilmente in acest nou dosar, reprezentantii societatilor fiind citati la sediul DIICOT pentru audieri marti, 10 aprilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.