Un inginer din Ploieşti, a dispărut în timpul unei excursii pe care o făcea împreună cu familia în Istanbul, la Palatul Topkapi. Soția acestuia declară că are tot felul de temeri și îngrijorări, ”Am tot felul de presupuneri, răpire, sechestrări. Sunt temeri”.

 

Inginerul Salvatore Popescu de 51 de ani, din Ploieşti, a dispărut pe 30 august 2018. Bărbatul era împreună cu familia şi un grup de turişti să viziteze Palatul Topkapi din Istanbul. În momentrul în care soţia şi alte rude au decis să se odihnească pe iarbă, inginerul a mers cu ceilalti turişti din grup.

“Atunci l-am văzut ultima oară. Eram cu un grup de turişti. Noi am rămas să ne odihnim, el a continuat să meargă cu mulţimea şi de atunci nu l-am mai văzut”, a declarat soţia inginerului, Ioana Dima.

Familia, disperată, a anunţat autorităţile turce, iar luni soţia bărbatului a mers şi la Ministerul Afacerilor Externe.

“Din partea autorităţilor turce nu am nicio veste. Am sunat azi (luni – n.r.) la consul şi nu avea vreo ştire. Speranţa e aici în România la Ministerul Afacerilor Externe, ca să pună în mişcare nişte lucruri, să le facă mai rapid, să se facă ceva. Am fost azi. Au zis că ştiau de caz şi în măsura în care pot, vor face”, a declarat Ioana Dima.

Ioana Dima, soția bărbatului spune că “la spital sau la morgă” nu a fost găsit, iar din acest motiv ia în calcul şi varianta unei răpiri sau sechestrări.

”La spital sau la morgă nu este. Nu este acolo, nu a fost găsit, mi-a spus consulul. Nu am nicio explicaţie ce s-a întâmplat, nu-mi închipui. Doamne fereşte. Am făcut tot felul de presupuneri, răpire, sechestrări. Sunt temeri”, a mai precizat soţia inginerului.

Femeia spune că soțul ei nu poate să fie detectat, deoarece în momentul în care a dispărut deținea un telefon mobil care nu avea roaming şi nici nu este smartphone. Totodată, aceasta a mai subliniat faptul că bărbatul nu suferea de nicio afecțiune medicală, potrivit Mediafax.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.