Şeful PSD Vaslui Dumitru Buzatu face o pledoarie împotriva măştii de protecţie în aceeaşi zi în care România a înregistrat cel mai negru bilanţ al numărului de persoane infectate în 24 de ore, potrivit adevarul.ro.

Şeful PSD recunoaşte că poartă masca de protecţie doar ca să nu îi jignească pe cei care respectă această măsură de protecţie, mai transmite publicația Adevărul.  

„Am şi protestat împotriva simplităţii unor măsuri aplicate şi în special împotriva acelor măsuri care nu ne-au protejat foarte tare. Că purtarea excesivă a măştilor inclusiv în somn nu a dus la rezolvarea infectării cu virusul respectiv. Aplic şi eu măsurile comune. Folosesc dezinfectante, nu stau chiar… am folosit şi masca dacă mă duc la adunări sau dacă intru în magazine. Nu cred că mă poate proteja, dar ţin cont de oameni şi nu vreau să îi jignesc adoptând o atitudine sfidătoare”, a declarat Dumitru Buzatu, potrivit adevarul.ro.

De altfel, în urmă cu câteva luni, Dumitru Buzatu declara că nu crede în coronavirus şi sublinia că nu vrea să poarte mască.   „Evident, cred în Dumnezeu. Nu cred în coronavirus. E o chestiune de determinare medicală, nu de credinţă. Dacă cineva vrea să propovăduiască coronavirus, e treaba lui”, menţiona Dumitru Buzatu pe 16 iulie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.