În județul Bistrița-Năsăud mai sunt 16 veterani de război, cel mai tânăr dintre ei având 85 de ani, iar cei mai în vârstă, doi la număr, având 101 ani. Alți trei au 100 de ani. 

Cu două zile înainte de a celebra Ziua veteranilor de război, prefectul județului, Stelian Dolha și președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud – Radu Moldovan au luat parte împreună, lături de reprezentanți ai Brigadei 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, la campania „Alături de veterani”, inițiată de către Ministerul Apărării Naţionale, prin care sute de pachete au fost pregătite și distribuite la nivel național veteranilor de război, ca un gest de recunoaștere.

La inițiativa comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, colonel Cornel-Traian Scurt, cei doi oficiali bistrițeni i-au vizitat astăzi pe doi din cei 16 veterani din Bistrița-Năsăud: Pavel Huzmezan (99 ani) și Alexandru Stretea (97 ani).

„Un gest mic, în comparație cu faptele lor mari, dar un mijloc de a ne arăta recunoştinţa și prețuirea, față de lupta lor pentru patrie, disciplina, simţul datoriei şi al onoarei.

La 99 de ani, domnul Huzmezan Pavel și domnul Stretea Alexandru de 97 de ani, ne-au întâmpinat cu poveștile de pe front și emoția lor în glas. Este o emoție ce ne mobilizează să nu-i dezamăgim.

Multă sănătate și să ne vedem cu bine și când treceți suta de ani, bravi veterani”, a transmis Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. 

„Am luat parte, alături de reprezentanți ai Brigadei 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, la campania „Alături de veterani”, inițiată de către Ministerul Apărării Naţionale, prin care sute de pachete au fost pregătite și distribuite la nivel național veteranilor de război, ca un gest de recunoaștere.

Am avut, astfel, onoarea de a-i vizita pe Huzmezan Pavel și Stretea Alexandru, doi veterani ale căror povești de viață și experiență pe câmpul de luptă vor rămâne mereu emblematice în istoria locală.

Această mică acțiune organizată cu apropierea sărbătorilor pascale și a Zilei Veteranilor ne dă ocazia de a le transmite eroilor pe care încă îi avem alături un gest de recunoaștere și respect.

Mă bucur că am putut lua parte la această experiență, fiecare întâlnire cu veteranii noștri este, pentru mine, o întâlnire de suflet. Ascultându-le poveștile de pe front, îmi întărâște gândul că dragostea de neam și țară este una dintre cele mai mari virtuţi”, a transmis și prefectul Stelian Dolha.

 Aceștia sunt veteranii din Bistrița-Năsăud, a căror dragoste de patrie îi ține alături de noi, să facă mesajul devotamentului și mai puternic:

• Gancean Alexandru- 101 de ani (născut în 1920), Uriu;

• Burzo Maftei- 101 de ani (născut în 1920), Târlișua;

• Sorcean Simion- 100 ani (născut în 1921), Josenii Bârgăului;

• Szekely Arpad- 100 de ani (născut în 1921), Bretea (comuna Șieu-Odorhei);

• Gavriloaie Dumitru – 100 de ani (născut în 1921), Năsăud;

• Huzmezan Pavel – 99 de ani ( născut în 1922), Bistrița;

• Conea Grațian – 99 de ani (născut în 1922), Mireș (comuna Chiuza);

• Vlad Livius – 99 de ani (născut în 1922), Șanț;

• Moldovan Ioan – 99 de ani (născut în 1922), Sântioana (comuna Mărișelu);

• Haicu Alexandru – 98 de ani (născut în 1923), Negrilești;

• Sîngeorzan Domiza- 98 de ani (născut în 1923), Rebrișoara;

• Stretea Alexandru- 97 de ani ( născut în 1924), Bistrița;

• Vizi Ulrich Iosif – 97 de ani (născut în 1924), Viile Tecii;

• Birișiu Ioan – 96 de ani (născut în 1925), Bistrița;

• Păcuraru Ion – 95 de ani (născut în 1926), Bistrița;

• Radu Ioan – 95 de ani (născut în 1936), Teaca (n. r. – pe când avea 8 ani, a fost rănit de o grenadă, pe un câmp )

„La mulți ani, dragii noștri veterani! Mulțumim pentru faptele de eroism și lecțiile de onoare!”, au mai transmis cei doi oficiali bistrițeni. 

Imagine
Imagine
Imagine
Imagine
Imagine

.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.