Formațiunea Alianța pentru Patrie (APP) anunță, prin vocea lui Liviu Marian Pop, că fostul social-democrat Codrin Ștefănescu este grav bolnav. Liviu Marian Pop a preluat din acest motiv, funcția de președinte în regim de interimat, în cadrul unei ședințe a Congresului Național Extraordinar.

„Noi, cei din Alianța Pentru Patrie, la solicitarea expresă a domnului Codrin Ștefănescu, ne-am reunit pe data de 13 ianuarie 2023, într-o ședință a Congresului Național Extraordinar. Domnul Codrin Ștefănescu a prezidat și a condus pe tot parcursul ei, lucrările acestei ședințe extraordinare. Din păcate am aflat vestea cumplită că este foarte grav bolnav și că în perioada imediat următoare va parcurge durerosul traseu al unor investigații și tratamente medicale, existând posibilitatea chiar și a unei intervenții chirurgicale. Pentru domnul Codrin Ștefănescu va urma o perioadă în care medicii, Dumnezeu și voința sa vor decide finalitatea.

Cert este că, așa cum este specific caracterului său de luptător, a vrut să clarifice și să lase totul pus la punct în ceea ce privește Alianța Pentru Patrie, funcționarea sa și activitatea familiei sale politice.

La propunerea domnului Codrin Ștefănescu, și ca să-l citez ”camaradul meu cu care am dus foarte multe bătălii politice de-a lungul anilor”, eu Liviu Marian Pop am fost ales cu majoritate de voturi, să preiau funcția de Președinte interimar al A.P.P.

La propunerea mea și cu votul unanim, domnul Codrin Ștefănescu a fost ales Președinte de onoare al APP.

Tot prin vot majoritar a fost aleasă și noua echipă de conducere la nivel național a APP și data la care va avea loc Congresul Național al APP, 1 iulie 2023.

Domnul Codrin Ștefănescu ne-a asigurat pe toți cei prezenți la Congresul Național Extraordinar al APP că va lupta pentru viața sa și va face tot ceea ce ține de el să izbândească, pentru a fi prezent la Congresul Național din iulie (…)”, se precizează în comunicatul transmis de APP .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.