Sursa foto: Adevarul

Sabin Ilieși, fostul șef al Finanțelor Publice și lider PNL, a deschis la finalul lunii trecute un dosar la Tribunalul Bistrița-Năsăud, prin care cere reabilitare judecătorească. El a fost condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare pentru fals, uz de fals și trafic de influență.
Prin reabilitarea judecătorească, persoana care o cere redobândește drepturile cetățenești care i-au fost interzise prin hotărârea de condamnare. Face să înceteze interdicțiile, decăderile și incapacitățile care rezultă din actul condamnării.

Sunt șterse practic consecințele unei condamnări, efectele ei privative sau restrictive. Condamnarea este ștearsă și din cazierul judiciar. Pentru a putea beneficia de reabilitare judecătorească Sabin Ilieși a avut de așteptat 4 ani de la momentul liberării din penitenciar.

În 2014, fostul șef al Finanțelor Publice și lider PNL, Sabin Ilieși, era condamnat la 3 ani și jumătate de închisoare pentru trafic de influență și uz de fals.
Anchetatorii l-au acuzat pe Ilieși că și-a folosit influența în calitatea de prodecan al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Vasile Goldiș” pentru promovarea examenelor, mărirea notelor sau înscrierea la facultate, în schimbul unor sume de bani.

În calitate de consilier județean PNL acesta ar fi pretins 6.000 de euro unui afacerist pentru a interveni pe lângă șeful Gărzii Financiare pentru un control mai indulgent. De asemenea, Ilieși a fost acuzat că ar fi pretins 1.500 de euro șpagă pentru a asigura câștigarea unui concurs de consilier juridic la Protecția Copilului.

Printre drepturile pe care ar urma să le câștige Ilieși odată cu această reabilitare judecătorească este cel de a fi ales, scrie Bistriteanul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.