Polițiștii bistrițeni au depistat în Rodna un cap de TIR furat în februarie anul acesta din Austria. Acesta a fost confiscat de oamenii legii până la lămurirea situației.

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au depistat, joi, un autotractor fabricat în anul 2013, reclamat ca fiind sustras din Austria la data de 6 februarie 2019.

Utilajul se afla în posesia unui bărbat din comuna bistrițeană Rodna și a fost indisponibilizat de polițiști.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în vederea stabilirii, în cooperare cu autorităților austriece, a modului în care vehiculul în cauză a ajuns pe teritoriul României și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.