Un bărbat din Chiraleș și unul din Măgura Ilvei au fost amendați de polițiști, din cauză că nu au respectat măsurile de carantinare aplicate de autorități. Unul din cei doi a fost depistat de oamenii legii la câțiva zeci de kilometri de casă.

Astfel, potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au desfășurat, luni, o acțiune de verificare a persoanelor aflate în izolare sau carantină, pe raza comunei Lechința.

În satul Chiraleș, oamenii legii au constatat că un bărbat de 42 de ani nu se află la adresa stabilită pentru carantină. Bărbatul a fost ulterior depistat și față de acesta a fost luată măsura sancționării contravenționale conform prevederilor Legii 55/2020, cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.

În aceeași zi, polițiștii Compartimentului Ordine Publică din cadrul Poliției orașului Năsăud au depistat pe raza orașului, un bărbat de 64 de ani din Măgura Ilvei care nu respecta măsura de carantină la domiciliu.

În urma verificărilor întreprinse s-a stabilit faptul că față de bărbat a fost dispusă măsura de carantinare la domiciliul din Măgura Ilvei, măsură pe care acesta însă nu a respectat-o, părăsind domiciliul.

Față de acesta s-a luat măsura sancționării contravenționale conform Legii nr. 55/2020 cu sancțiune în valoare de 2.000 de lei.

Polițiștii au înștiințat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Bistrița-Năsăud pentru a dispune și alte măsuri complementare, conform competenței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.