Cu doar câteva zile înainte de debutul oficial al campaniei electorale, UDMR şi-a lansat la Cluj candidaţii pentru alegerile parlamentare din noiembrie

Invitaţi de seamă din rândul maghiarilor şi discursuri pe măsură

Liderii UDMR au adus din nou în discuţie problema autonomiei Ţinutului secuiesc

UDMR vrea să guverneze singură România

Preşedintele UDMR, Marko Bela nu a renunţat la ideea introducerii cu caracter de obligativitate a limbii maghiare în şcolile din Transilvania

UDMR şi-a structurat, pentru campania electorală din luna noiembrie, un discurs ferm, cu promisiuni şi îndemnuri la adresa electoratului maghiar, care stârnesc însă noi controverse în plan politic.

UDMR se cere la guvernare

Invitat la ceremonia de lansare a candidaţilor Liderul Partidului Coaliţiei Maghiare din Slovacia, Csaky Pal, a făcut un apel către toţi maghiarii din românia să voteze cu UDMR pentru a nu ajunge în situaţia maghiarilor din Slovacia, care nu sunt acum reprezentaţi în Parlament. „În urmă cu doi ani, la alegerile din Slovacia, noi am avut un rezultat bun ca procent, dar am avut cu 50 de mii de voturi mai puţin şi am rămas înafara coaliţiei de guvernare. Acum, ungurii din Slovacia îşi amintesc de vremurile când eram la guvernare şi luptam pentru nevoile lor. Trebuie să fiţi înţelepţi şi să intraţi la guvernare”, a declarat Pal.

 
Preşedintele executiv al UDMR, Kelmen Hunor a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment că uniunea are un program electoral atât de bun, încât UDMR ar putea guverna singură în România. “Avem un program cu care s-ar putea conduce toată ţara dacă n-ar fi rezerve faţă de unguri, dar poate că vom ajunge cândva să conducem toată ţara. Noi trebuie să fim la guvernare, unde se iau deciziile, nicidecum in opoziţie”, declarat Hunor.

Guvern în Ungaria

Preşedintele PD-L Cluj, Daniel Buda este de părere că toate aceste declaraţii venite din partea UDMR nu sunt menite decât să resusciteze electoratul maghiar înainte de alegeri. “Faptul că domnul Kelemen Hunor vrea să facă un guvern singur, nu are decât să-l facă în Ungaria, la Budapesta. Nu ştiu ce va aduce ziua de mâine, dar pot să vă asigur că dacă se va ajunge la un moment dat la o înţelegere cu UDMR din punct de vedere al colaborării la nivel guvernamental, sunt câteva chestiuni pe care PD-L nu le va accepta, şi mă refer la ceea ce înseamnă autonomia pe criterii etnice, ceea ce înseamnă obligativitatea învăţării limbii maghiare în România şi toate celelalte derapaje pentru care pot să-i anunţ pe cei de la UDMR că n-o să rămână nesancţionaţi”, a declarat deputatul clujean.

“Trebuie să decidem pentru Transilvania”

Preşedintele UDMR Marko Bela a afirmat la Cluj că va continua lupta pentru ca deciziile pentru Transilvania să fie luate în Transilvania de către etnicii maghiari şi nu la Bucureşti. “Ţinutul Secuiesc este o  lume de adulţi, de aceea formaţiunea politică pe care o reprezintă trebuie să decidă, în anii care vor urma, asupra problemelor Transilvaniei. Trebuie să continuăm lupta pentru ca deciziile care privesc lucrurile din Transilvania să nu se mai ia în altă parte, oriunde. De ce la Bucureşti trebuie să se discute despre autostradă, unde să se facă un drum, o şcoală, o gradiniţă? În anii următori trebuie să decidem noi”, susţine liderul UDMR.

Maghiarii vor autonomie

Întreg discursul liderului UDMR Marko Bela la Cluj a fost presărat cu pasaje care chemau maghiarii din Transilvania la unitate, la autonomia Ţinutului Secuiesc: "Vom ajunge pe pământul făgăduinţei, în Canaan, numai când, din coşul belşugului şi românul şi ungurul vor sta la masa dreptului", spunea Bela la Cluj.

Prezent la Odorheiul Secuiesc, preşedintele Ungariei, Solymon Laszlo a declarat  şi el că trebuie gândită o strategie de “unificare a maghiarimii”. Deşi a afirmat că Ungaria nu se poate amesteca în treburile interne ale României, acesta a atins din nou subiectul autonomiei ţinutului secuiesc. „Am venit aici să aduc punctul de vedere al Ungariei. Vom fi alături de secui, îi vom susţine în doleanţele lor, dar nu ne putem amesteca în treburile interne ale României”, a afirmat Solyom, care a adăugat că a venit să-i asigure pe cei din Secuime de „unitatea naţională a maghiarilor”.

SIMONA CURCIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.