Rada de la Kiev a adoptat, marţi, un document prin care Rusia este desemnată oficial „stat agresor”, informează Ukraine Today potrivit Gândul.

Deputaţii ucraineni au votat, marţi, pentru numirea Rusiei drept un „stat agresor”, un gest care oficializează poziţia Ucrainei privind implicarea explicită a trupelor ruseşti în estul ţării. 271 dintre cei 289 de deputaţi au votat acest document, conform Ukraine Today.

Totodată, Rada a votat pentru desemnarea republicilor autoproclamate din Doneţk şi Lugansk drept organizaţii teroriste.

Dincolo de propriile voturi, Parlamentul ucrainean a îndemnat comunitatea internaţională să facă acelaşi lucru, pentru a da dovadă de solidaritate şi pentru a pune presiune pe Rusia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.