Ioan Turc, președintele PNL Bistrița-Năsăud i-a răspuns, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, primarului municipiului Bistrița, Ovidiu Crețu, după ce acesta l-a acuzat că a mințit în legătură cu proiectul de reabilitare a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, care ar fi putut fi finanțat din fonduri europene, pe care municipalitatea l-a scăpat printre degete din cauza întârzierii depunerii unor documentații. Liderul liberal bistrițean l-a taxat dur pe edilul bistrițean și i-a reproșat că timp de 12 ani i-a mințit pe bistrițeni fără să clipească.

În sprijinul afirmațiilor pe care le-a făcut în urmă cu o săptămână în legătură cu proiectul de reabilitare a Colegiului Național „Liviu Rebreanu”, Ioan Turc a citat o declarație a primarului Ovidiu Crețu din mai 2018 și în care acesta arăta că există toate șansele ca Primăria Bistrița să piardă finanțarea.

Mă acuză domnul Crețu că sunt în căutare de senzațional. Spune că la Colegiul Național Liviu Rebreanu treaba e bună și că de fapt nu se întâmplă nimic acolo din motive independente de dânsul. Contestă ce am spus, adică faptul că s-au pierdut bani din cauza unor aspecte de natură birocratică.

Îl citez pe domnul primar: «Din păcate, nu am o veste bună, există o scrisoare de la Ministerul Dezvoltării care ne cere să urgentăm depunerea documentelor pentru că vor sista, se va opri finanțarea, se vor cheltui banii, așa cum și noi ne așteptam», și așa mai departe. Păi, domnule primar Crețu, dacă nu s-a mai întâmplat nimic la Colegiul Național «Liviu Rebreanu» am dedus că n-ați trimis documentele, este simplu. Vă întreb de asemenea: ce v-a oprit să negociați cu proprietarul, Biserica Evanghelică, cu Forumul German un pachet care să-i convingă pe proprietari să transmită în proprietatea primăriei, clădirea? Dacă nu ați reușit, pentru că aveți, mă rog, limite în ceea ce privește capacitatea de negociere, de ce nu ați cumpărat clădirea colegiului, nu așa pe un leu cum spuneți? Au fost mai importante tunurile pe care le-ați dat cu pârtia„, a declarat Ioan Turc.

Liderul liberal bistrițean nu s-a oprit aici cu criticile și a arătat că municipalitatea a pierdut o altă finanțare din fonduri europene pentru realizarea campusului de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, pentru că nu a finalizat lucrările la timp.

Primăria Bistrița a pierdut peste 16,4 milioane de euro din fondurile europene pentru campusul de la Colegiul Național «Liviu Rebreanu», aproape 4 milioane de euro, pentru că nu a reușit să finalizeze proiectul până la data de 31 decembrie 2015„, a afirmat Turc.

Președintele PNL Bistrița-Năsăud i-a mai reproșat primarului Ovidiu Crețu că, de 12 ani, îi minte pe bistrițeni, fără să clipească.

Nu eu alerg după senzațional, domnule Crețu. După senzațional ați alergat dumneavoastră, atunci când i-ați mințit fără pic de jenă pe bistrițeni în 2008 că o să le amenajați, bineînțeles prin primărie, o zonă minunată, Wonderland, în Cocoș, și ne-ați dat un rât cu noroi pe 10 milioane de euro. I-ați mințit și 4 ani mai târziu și pe urmă peste alți 4. Îi mințiți pe bistrițeni de aproape 12 ani fără să clipiți. Cu adevărat vestea senzațională va fi plecarea dumneavoastră și a PSD din fruntea Primăriei Bistrița, anul viitor„, a conchis Ioan Turc.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.