Ioan Turc a fost reconfirmat, sâmbătă, în funcția de președinte al Partidului Național Liberal Bistrița-Năsăud, el reușind să câștige detașat în fața contracandidatului său, Sorin Mititean, primarul comunei Șieu Măgheruș. La conferința de alegeri a fost prezent și președintele PNL Ludovic Orban.

La alegerile pentru șefia PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc a obținut 275 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Sorin Mititean, a strâns doar 114 voturi.

„Vă mulțumesc pentru bucuria și onoarea pe care mi-o faceți realegându-mă președinte al filialei județene PNL. Important este că suntem o echipă, că această competiție s-a dus în limitele bunului simț. Îi mulțumesc și contracandidatului meu Sorin Mititean pentru modul în care s-a comportat în această campanie electorală internă, îl asigur de toată prețuirea mea. Ne așteaptă o perioadă de muncă. (…) Nu există zi să nu vorbesc la telefon sau să nu mă întâlnesc cu cu colegii mei. Biroul meu, casa mea, inima sunt deschise larg și acest lucru se vede zilnic. Sunt în serviciul comunității, al partidului și al dumneavoastră, de dimineața până seara”, a spus Ioan Turc după anunțarea rezultatelor.

Totodată, acesta subliniat din nou că la Congresul PNL îl va susține pe Ludovic Orban, deși în urmă cu 4 ani a votat cu contracandidatul acestuia, Cristian Bușoi.

„Întotdeauna când am o opțiune o duc până la capăt. În 2017 l-am susținut pe Cristian Bușoi știind că nu va câștiga alegerile. Nu sunt genul de om care merge cu învingătorul, chiar îmi permit să merg cu un om de drag, pentru că împărtășesc anumite valori cu el. Ludovic Orban m-a convins că este un om bun, un om de calitate, un om de caracter, un președinte bun și eu personal îmi doresc ca PNL să aibă în continuare un președinte care răspunde la telefon, un președinte care cunoaște sute, mii de oameni pe numele mic, un om care a făcut performanță în PNL, un om care întoarce și celălalt obraz atunci când este lovit, un om care pledează pentru unitatea PNL prin fapte”, a spus Ioan Turc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.