Gazeta de Cluj a intrat în posesia unor informaţii conform cărora şefii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului pregătesc o licitaţie cu “dedicaţie”. Până în momentul de faţă, Constantin Cerbulescu a emis un ordin, care va intra în vigoare de la începutul lui 2012, şi conform căruia toate instituţiile financiare (bancare şi nebancare) vor trebui să achiziţioneze televizoare tip plasmă pentru informarea clienţilor din interiorul sediilor băncilor sau a caselor de schimb valutar. La momentul potrivit, reporterii Gazetei de Cluj vor face public numele firmei căreia îi este “dedicată” această afacere precum şi relaţiile dintre acţionarii firmei şi şefii ANPC.

La sfârşitul lunii august, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC), Constantin Cerbulescu a emis un ordin conform căruia începând cu 1 ianuarie 2012 toate societăţile financiare bancare şi nebancare trebuie să îşi cumpere şi să instaleze, în interiorul sediilor, ecrane TV cu diagonala de minim 65 de centimetri pe care să fie prezentate informaţii financiare despre serviciile oferite de societăţile respective, cotaţia valutelor, etc.
În România sunt 80 de bănci cu sute de filiale şi sedii, sute de instituţii financiare nebancare şi  mii de case de schimb valutar care vor trebui să achiziţioneze pentru fiecare sediu cel puţin un astfel de ecran TV.
Conform unor informaţii din interiorul Autorităţii pentru protecţia consumatorului, emiterea acestui ordin este primul pas pentru o mega-afacere destinată unei singure societăţi sau unui grup de firme aflate sub “umbrela” unui grup restrâns de acţionari. După acest ordin va urma emiterea unui set de reguli care vor asigura punerea în aplicare a acestor noi reguli. Abia aceste reguli, care vor trebui respectate, vor asigura “dedicaţia” pentru că cerinţele vor fi atât de stricte şi limitative încât doar câteva firme sunt autorizate să ofere condiţiile care vor fi cerute de ANPC. Pentru ca surpriza să nu ia pe nepregătite chiar pe toată lumea, Gazeta de Cluj va prezenta o parte din persoanele implicate în această afacere.
Pentru moment  vom face public numele a şapte persoane care fac parte din conducerea ANPC. Ei ocupă posturi “cheie” în instituţie şi, chiar dacă sunt subordonaţii lui Constantin Cerbulescu, au salarii mult mai mari, în unele cazuri chiar duble.
Conform ultimelor date oferite de declaraţiile de avere de pe 2011, preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu câştigă aproape 5.000 lunar. Pe de altă parte, Nela Bădăuţă, şef serviciu la contabilitate, câştigă lunar 9.663,4 lei/lună, adică aproape dublu decât şeful ei. De asemenea, angajaţii ANPC Verona Stefan (director în cadrul serviciului de contabilitate-8600,25 lei/lună), Dumitra Groza (sef serviciu in cadrul ANPC-7391 lei/lună), Irina Vasile (comisar I principal-6139,58 lei/lună), Mihaela Enache (secretar general-6045,16 lei/lună), Valentin Negrilă (sef serviciu-5868,5 lei/lună), Anica Popa (comisar superior şi şef serviciu delegat- 5787 lei/lună).

Angajaţii de rând de la Protecţia consumatorului nemulţumiţi de salarii

În acelaşi timp, majoritatea angajaţilor din cadrul oficiilor de Protecţie a Consumatorilor se plâng că au salariile prea mici.
“Personalul din cadrul CJPC-urilor nu beneficiază de nici un spor sau majorare de salar, iar în afară de sporul de vechime la salariul de încadrare, motiv pentru care avem cele mai mici salarii de încadrare, motiv pentru care avem cele mai mici salarii de încadrare, prevăzute de lege, pentru funcţionarii publici din Instituţiile de control. Faţă de volumul de muncă ce trebuie efectuat, personalul din cadrul CJPC-urilor este subdimensionat, luând în considerare că se organizează acţiuni de control şi supraveghere a pieţei în fiecare săptămână, sâmbătă şi duminică, uneori şi noaptea, fără a fi remunerate conform prevederilor legale. În activitatea desfăşurată, funcţionarii publici din Instituţiile de control sunt permanent expuşi conflictelor iniţiate atât de către operatorii economici controlaţi, cât şi de către consumatori. cu toate că au respectat în totalitate prevederile legale, privind atribuţiile de serviciu, incompatibilitate şi toate celelalte restricţii impuse de legislaţie, comisarii sunt adesea târâţi în procese penale, urmare plângerilor formulate atât de către operatorii economici cât şi de consumatori, fiind prejudiciaţi atât din punct de vedere moral cât şi pecuniar, neavând nici un fel de protecţie”, arată un memoriu al sindicaliştilor nemulţumiţi din cadrul ANPC.

Afacere similară, cu altă “dedicaţie”

Gazeta de Cluj a mai prezentat o afacere similară, cea a semnăturilor digitale. La nivel naţional, doar trei societăţi comerciale pot emite certificate digitale fiscale pentru firme sau contabili. Coincidenţa face ca cele trei firme să fie legate de numele a trei personaje adânc “înşurubate” în jocurile de culise făcute pe banii publici. Este vorba de senatorul UDMR Verestoy Attila (SC DigiSign), de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu (SC CertSign) şi de fostul consilier prezidenţial Paul Sîrbu (SC Trans Sped).  SC DigiSign a fost înregistrată la Registrul Comerţului în 2005, iar patronii de la acea dată au fost generalii în rezervă Victor Marcu şi Constantin Grigoriu Dan, iar SRL-ul are ca obiect de activitate vânzarea de tehnologii de securizare şi de servicii de certificare şi “semnătură electronică“. În momentul de faţă, acţionari la această societate sunt COMAFORD LTD (off-shore) şi Ines Group, ultima firmă fiind deţinută de SABAU SILVIU DORINEL şi SZAVUJ IOSIF. Prin acţionariatul acestei firme a trecut şi senatorul Verestoy Attila care este partener de afaceri cu Anna Bagh, administrator al DigiSign.
A doua societate care poate elibera certificate digitale este SC CertSign, o firmă administrată de Nicolae Ghibu şi Constantin Burdun. Ca asociaţi se regăsesc două entităţi juridice din cadrul unui grup financiar condus de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu: UTI Holding BV şi UTI Grup. Şi Urdăreanu este cadru militar, maior în rezervă, şi este fiul generalului Tiberiu S.Urdăreanu, fost şef al Comandamentului Trupelor de Tancuri şi Auto în vremea regimului comunist.
Cea de a treia societate care poate elibera certificate digitale este SC Trans Sped, o firmă deţinută de Paul Sîrbu care se evidenţiază prin cel puţin două calităţi: este fost consilier în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale şi protejatul lui Ioan Talpeş. Sîrbu este autorul Raportului “Petromidia” care, ulterior, s-a transformat în scandalul privatizării Petromidia. În momentul de faţă, Paul Sîrbu este  secretarul executiv al UPSC. Anul trecut, firma lui Sîrbu a avut o cifră de afaceri de peste 2 milioane de lei. Celelalte două societăţi au avut, de asemenea, afaceri destul de profitabile. SC CertSign a înregistrat în 2010 peste 21,7 milioane de lei cifră de afaceri, iar Digisign peste 6,1 milioane de lei.

Şeful ANPC acuzat de incompatibilitate

Preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, este acuzat de un fost şef al  Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Iaşi, Valerian Sălăvăstru, de incompatibilitate şi încălcări ale legislaţiei.
“Voi spune că, analizând documente publice (Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, nr. 3925/ 17.07.2008, pag. 6-9 şi declaraţiile de avere şi interese găsite pe site-ul dumneavoastră (portalul declaraţiilor de avere, n.red.)), am sesizat încălcări ale legislaţiei privind integritatea în cazul numitului Constantin Cerbulescu, actual Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. În cazul dlui. Constantin Cerbulescu a existat o incompatibilitate între calitatea de funcţionar public (Inspector şef adjunct la IRPC Bucureşti – Ilfov) şi asociat la o societate comercială (CRC COSTEXIM SRL). Consider totodată că sunt întrunite condiţiile declanşării procedurii de înştiinţare a comisiei de cercetare a averilor prevăzută în Legea nr. 115/1996 şi a organelor de urmărire penală”, arată Sălăvăstru. În momentul de faţă, în acţionariatul SC CRC Costexim figurează drept asociat CERBULESCU CIPRIAN CONSTANTIN, fiul şefului ANPC.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.