Instanțele din Bistrița-Năsăud își reduc activitatea la minim, în contextul prevenirii infecțiilor cu coronavirus. Potrivit comunicatelor postate pe site-urile instanțelor de judecată, începând din 13 martie, magistrații din Bistrița și Beclean vor judeca doar cauzele urgente, iar programul de lucru cu publicul la compartimentele de registratură se va desfășura doar pe parcursul a două ore. Deocamdată nu a fost stabilită o dată limită pentru această situație. Colegiul de conducere al Judecătoriei Năsăud va lua vineri o decizie în acest sens.

Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul COVID-19, atât Judecătoria Bistrița și cea din Beclean, precum și la Tribunalul Bistrița-Năsăud își vor reduce serios activitatea cu publicul, începând de vineri. Potrivit informațiilor noastre, Colegiul de Conducere al Judecătoriei Năsăud se va întruni vineri 13 martie pentru a lua o decizie în acest sens.

Astfel, în peroada următoare se vor judeca la fiecare secţie cauzele urgente, respectiv:
– la Secţia penală: măsuri preventive, cauze penale în care există posibilitatea împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, alte cauze apreciate de completul de judecată ca fiind urgente;
la Secţia civilă: cereri privind ordonanţele preşedinţiale, ordine de protecţie, evacuare în procedura specială şi sechestru asigurator.

La Tribunalul Bistrița-Năsăud, Secția Contencios Administrativ și Fiscal vor fi judecate ordonanțe președințiale, suspendarea executării actelor administrative, suspendarea executării hotărâririlor pronunțate în primă instanță, achiziții publice, căile de atac dec larate împotriva hotărârilor de suspendare a executării silite, mandatul ad-hoc, cererile de deschidere a procedurii insolvenței formulate de debitor.

La toate secţiile se vor judeca cauze apreciate de completul de judecată motivat şi în mod excepţional ca fiind urgente. În aceste cazuri, completul se va asigura asupra înştiinţării părţilor cu privire la soluţionarea cauzei în intervalul vizat de prezenta hotărâre.
De asemenea, la toate secţiile se vor soluţiona dosarele care se judecă fără citarea părţilor, precum şi toate cauzele în care s-a solicitat judecata în lipsă de către una dintre părţi şi în care nu s-a formulat expres o cerere de amânare„, mai precizează conducerile instanțelor din Bistrița-Năsăud, în comunicatele postate pe site-urile proprii.

De asemenea, se mai precizează că, în cauzele judecate în această perioadă, mai puţin cauzele urgente, se va amâna pronunţarea soluţiei pentru perioada maximă pentru a permite părţilor, avocaţilor să depună concluzii scrise.

„Se recomandă ca toate înscrisurile depuse în acest context să fie transmise prin mijloacele de comunicare electronice”, se mai arată în comunicatele instanțelor bistrițene.

Cauzele care nu sunt urgente și care nu vor fi judecate în perioada ce urmează datei de 13 martie, vor primi alte termene de judecată sau li se vor preschimba termenele.

De asemenea,  Compartimentul arhivă de la fiecare instanță în parte, în timpul programului de lucru cu publicul, va pune la dispoziţia justiţiabililor şi a reprezentanţilor acestora doar dosarele stabilite ca fiind urgente.
Programul de lucru cu publicul la Compartimentele registratură şi arhivă va fi zilnic între orele 10 – 12, iar informaţiile telefonice vor fi furnizate pe întreaga perioadă a programului de lucru al instanţei.

Conducerile instanțelor de judecată recomandă ca, pentru depunerea actelor/cererilor/înscrisurilor/petiţiilor la dosar/instanţă, să fie folosite, preponderent, mijloacele de comunicare electronică, la adresele de email menționate pe site-urile acestora, urmând ca originalul acestor înscrisuri să fie transmis prin poştă, dacă este solicitat.

Persoanele care nu pot comunica decât personal înscrisuri la dosarele aflate pe rolul Judecătoriei Bistriţa le vor putea depune la Compartimentul registratură în timpul programului de lucru cu publicul, efectivul de jandarmi permiţând accesul în acest scop în sediul instanţei a maximum două persoane concomitent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.