Trei traficanți de minori, originari din Turda, județul Cluj, au fost condamnațila jumătatea lunii iulie la pușcărie, după ce au racolat minore prin metoda “lover-boy”, iar mai apoi le-au dus în Irlanda și le-au obligat să fure, să cerșească sau să se prostitueze. Sentința nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel Cluj.

Metoda “lover-boy” pare să fie una dintre metodele cele mai prolifice prin care tinerele, în special cele minore sunt racolate de traficanții de carne vie. Victimele se îndrăgostesc și astfel sunt ușor de manipulat și controlat. Însă dragostea pe care o promit respectivii traficanți este una falsă, deoarece pentru ei victima nu este o fiinţă vie cu dreptul de a-şi trăi viaţa aşa cum consideră, ci un “bun”, un “obiect” de care se folosesc în scopuri financiare.

Situaţia este cu atât mai delicată când victima este minoră. Traficantul reuşeşte să izoleze victima în aşa fel încât ea să creadă că el este singura persoană care o iubește cu adevărat și în care poate avea încredere.

Aproximativ în aceeași situație s-au aflat două minore care au căzut în plasa a trei persoane din județul Cluj, care constituiau de fapt o familie  de etnie rromă. Victimele erau din aceeași etnie, astfel că celor trei le-a fost mult mai ușor să pună mâna pe fete. Ciudat este faptul că, în fața procurorilor DIICOT, una dintre victime, deși a trecut prin clipe grele, se declara încă îndrăgostită de cel care a profitat de ea la maxim.

Rostaș Genever Florin, Silaghi Angela și Rostaș Gimi Adrian – tată, mamă și fiu – toți trei domiciliați în Turda au fost condamnați la jumătatea lunii iulie de Tribunalul Bistrița-Năsăud la pedepse cu închisoarea, pentru trafic de minori. Rostaș senior și Silaghi Angela, prin intermediul fiului lor care a “agățat” pe Facebook fete, le-au ademenit în Irlanda, după care le-au obligat să producă bani.

Procurorii au reușit să probeze clar două cazuri, dar acestea nu au fost singurele. Una dintre victime este din județul Bistrița-Năsăud, iar cealaltă din județul Maramureș. Chiar dacă acum cele două fete sunt majore, le vom păstra anonimatul, astfel că pentru a le denumi vom folosi primele două litere ale alfabetului: „A” și „B”.Faptele s-au petrecut în perioada septembrie 2014 – aprilie 2016.

S-a “îndrăgostit” de o bistrițeancă

Prima care a căzut în plasa celor trei clujeni a fost “A”, fata din Bistrița – Năsăud, care la momentul racolării avea 15 ani. Fata a fost abordată de Rostaș Gimi Adrian, pe atunci în vârstă de 19 ani, pe Facebook, în cursul lunii mai 2019.

“Ulterior cei doi ar fi descoperit că ar fi și rude, respectiv bunicii lor ar fi frați.

După ce s-au împrietenit, respectiv după circa 2 săptămâni, inculpatul Rostaș Gimi Adrian a reușit să o convingă pe persoana vătămată (…) să accepte promisiunile de căsătorie conform pretinsei tradiții ale etniei rrome.

În perioada respectivă inculpatul Rostaș Gimi Adrian i-a comunicat minorei «A» că el o iubește pe aceasta și că dorește foarte tare să trăiască împreună cu ea, să aibă o familie împreună etc.

După câteva zile părinții persoanei vătămate «A», (…)și părinții inculpatului Rostaș Gimi Adrian, respectiv inculpații Rostaș Genever Florin și SilaghiAngela (…), și s-au întâlnit și împreună au locuit circa 2 – 3 zile în localitatea X, jud. Bistrița – Năsăud.

În acele zile din luna mai 2014 cei 4 părinți s-au înțeles ca numiții «A» și inculpatul Rostaș Gimi Adriansă locuiască împreună, într-o relație de concubinaj și împreună au sărbătorit evenimentul, conform tradiției rrome, la finalul vizitei”, se arată în documentul instanței.

Au dus-o în Irlanda și au pus-o la “muncă”

După așa-zisa nuntă, cele două familii au plecat în Irlanda, în orașul Navan, locație unde toți 6 au locuit o perioadă de circa 2 luni de zile, perioadă în care așa numiții socrii au pus-o pe fată să fure, fără ca părinții acesteia să bănuiască ceva. La un moment dat au aflat însă, fata ajungând pe mâna polițiștilor irlandezi, și s-au scandalizat.

“Așa cum rezultă din declarațiile date în fața instanței, încă din acea perioadă minorei i s-a cerut să comită fapte de furt fără știrea părinților săi. Astfel mai întâi, cu ocazia unei prime deplasări la magazin cu Silaghi Angela, aceasta din urmă i-a introdus minorei un oui în plasă cerându-i să treacă astfel pe lângă casa de marcat însă a fost surprinsă de un agent de pază și ridicată de organele de poliție după care eliberată ca urmare a stării de minoritate.

Apoi încurajată de Silaghi Angela că nu i se va întâmpla nimic tocmai pentru că este minoră, aceasta a fost trimisă să sustragă din magazine bunuri alimentare fiind de asemenea ridicată de organele de poliție.

Așa cum rezultă din declarațiile părinților minorei, toate aceste incidente s-au desfășurat fără acordul părinților, mai mult minora fiind pedepsită de către mama ei pentru comiterea faptei de furt. De asemenea cu acea ocazie părinții minorei le-au cerut inculpaților să o scoată pe aceasta de la poliție însă li s-a răspuns de către inculpați că aceștia au probleme cu poliția, fără a da detalii, astfel că nu se pot deplasa la poliție.

Ca urmare a unor neînțelegeri Silaghi Angela și Rostaș Gimi Adrian s-au reîntors în România, minora rămânând cu părinții săi și cu inculpatul Rostaș Genever Florin în Irlanda.

Ulterior inculpatul Rostaș Gimi Adrian nu a mai contactat-o pe minoră astfel că aceasta s-a întors în România”, se arată în documentul instanței.

Nu s-a învățat minte

Au urmat circa două luni de pauză, însă în septembrie 2014, “A” este contactată din nou de Gimi Adrian, iar legătura se reface, tânărul încercând să o convingă pe “A” să fugă de acasă. Și de fapt a și reușit, fata mutându-se cu Gimi Adrian în Turda, unde în respectiva perioadă se aflau și părinții acestuia. Acest episod s-a petrecut pe când părinții fetei se aflau în Germania, unde de altfel au și aflat de poveste când au fost contactați telefonic de Rostaș senior care le-a cerut să revină în România, pentru a merge la un notar, unde să își exprime acordul pentru ca “A” să îi poată însoți în Irlanda.

La acel moment, părinții fetei s-au plâns că nu pot reveni în țară, întrucât ar fi avut o datorie de 1.800 de euro la o persoană din Năsăud, astfel că Rostaș senior s-a angajat să plătească el respectiva sumă. Cum totul s-a rezolvat, părinții fetei au revenit în țară și și-au dat acordul în fața unui notar ca fata să meargă în Irlanda, împreună cu Gimi Adrian și părinții acestuia.Teoretic, fata ar fi trebuit să rămână în Irlanda până în decembrie 2014, însă ea a revenit în țară abia în aprilie 2015.

“Datorită faptului că persoana vătămată se afla singură în Irlanda fără niciun sprijin din partea familiei sale și a faptului că nu cunoștea limba engleză, persoana vătămată a acceptat să meargă cu inculpatul Rostaș Genever Florin la furat din magazine dându-și seama că îi va fi greu dacă nu răspunde solicitărilor celor 3 membri ai familiei Rostaș.

Ca urmare a solicitărilor celor 3 inculpați, persoana vătămată ,în perioada septembrie 2014 – aprilie 2015, aflată sub imperiul constrângerii morale s-a deplasat, împreună cu inculpatul Rostaș Genever Florinde circa 20-30 de ori la furat din magazinele situate pe raza teritorială a orașului Navan din Irlanda și în aceste situații persoana vătămată și inculpatul Rostaș Genever Florinau sustras bunuri de valoare, respectiv parfumuri, haine etc.

Inculpații Rostaș Genever Florinși Silaghi Angela i-au înmânat încă de la debutul activității infracționale a persoanei vătămate o geantă special concepută și căptușită în interior cu o folie de staniol tocmai pentru ca persoana vătămată să poată să sustragă bunuri împreună cu inculpatul Rostaș Genever Florindin magazinele din orașul Navan, prin eludarea sistemelor de securitate atașate și pe bunurile efectiv sustrase.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că persoana vătămată a fost învățată de către inculpatul Rostaș Genever Florinsă dezlipească codul de bare atașat pe fiecare bun ce urma să fie sustras, să introducă bunurile sustrase în geanta special concepută pentru sustragerea de bunuri și să părăsească incinta magazinelor cu bunurile furate asupra sa.

Constatăm că (…) persoana vătămată a fost reținută de către poliția irlandeză, în perioada octombrie – decembrie 2014, pentru comiterea de furturi din magazine comise pe raza orașului Navan de cel puțin6 ori, respectiv la datele de 12.10.2014, 29.10.2014, 17.11.2014, 17.11.2014, 18.11. 2014, 10.12.2014, dar datorită faptului că ea era minoră poliția irlandeză nu a luat alte măsuri împotriva sa, cu excepția audierii sale cu privire la furturile comise și predarea minorei către Agenția irlandeză pentru protecția copilului (Tusla) care ar fi întrepătruns măsurile legale pentru asigurarea bunăstării și protecției acesteia.

În cursul lunii februarie 2015 cazul persoanei vătămate ar fi fost închis deoarece minora a părăsit teritoriul Irlandei.

Din același înscris rezultă că inculpatul Rostaș Gimi Adrian ar fi fost persoana care l-ar fi învinovățit pe numitul P. I., (…) pentru faptul că ar fi “ ajutat-o ” pe minoră, pretinsa “ sa soție “ să se întoarcă în România”, se precizează în documentul instanței.

Cât a locuit în Irlanda cu cei familia Rostaș, “A” a fost obligată și să meargă la cerșit, însă lăcomia celor trei nu era potolită indiferent cu câți bani mergea fata acasă. În întreaga perioadă în care “A” a fost împreună cu cei din familia Rostaș, ea nu a putu lua legătura cu părinții săi, decât eventual sub supravegherea “soacrei”, astfel că nu a putut să transmită ce i se întâmpla.

Părinții fetei au intrat însă la bănuieli, astfel că au insistat îndelung și în final au reușit să își convingă cuscrii să le aducă fata acasă, în România. În aprilie 2015, când „A” a revenit acasă, era însărcinată în luna a 5-a.

Și-a mutat ochii în Maramureș

După ce relația dintre Rostaș Gimi Adrian și “A” s-a rupt, la scurt timp tânărul a vânat o altă victimă. Și a găsit-o în județul Maramureș pe “B”, în vârstă de 17 ani, tot de etnie rromă, fata fiind abordată tot pe Facebook.

Tânărul i-a comunicat scurt că vrea să aibă cu ea o relație de iubire și a insistat ca să fie împreună. Și ca să fie și mai convingător, Gimi i-a trimis fetei bani, respectiv 50 de euro.

În septembrie, părinții fetei s-au pomenit cu Gimi și cu tatăl său acasă, ca să îi convingă să o căsătorească pe “B”, conform tradiției rrome. Până să apară cei doi în casa fetei, Silaghi Angela a pus umărul la greu pentru a o convinge pe “B” de faptul că va fi fericită cu Gimi și că nu îi va lipsi nimic din punct de vedere material. Și ca să fie și mai convingători, cei din familia Rostaș au mers la familia fetei încărcați cu daruri. Iar în final au reușit să primească acordul, precum și o declarație notarială în baza căreia “B” putea să îi însoțească în Irlanda în perioada 21.09.2015 – 21.09 2016, adică pe perioada a 12 luni. Totuși, cei trei Rostaș le-au promis părinților fetei că vizita acesteia în Irlanda va fi una foarte scurtă, de doar 3-4 zile.

Altă fată, aceleași solicitări

Nu s-a întâmplat asta, fiindcă odată ajunși acolo, fetei i s-a comunicat că nu mai au bani pentru drumul înapoi și trebuie să facă rost. Astfel, la un moment dat, Gimi i-a spus minorei că trebuie “să meargă afară”, însă aceasta a înțeles că vor ieși amândoi la plimbare. Nu era vorba însă despre nicio plimbare, fiindcă tânărul i-a cerut fetei să meargă să se prostitueze și astfel să aducă bani, deci trebuia să se îmbrace “adecvat”. Cum “B” a refuzat să facă așa ceva, Gimi a luat un cuțit de bucătărie și a tăiat-o în zona gambei, iar mai apoi a bătut-o. Astfel de constrângeri fizice și morale, fata a suportat și din partea așa-zișilor socri, însă nu s-a lăsat înduplecată. Până la urmă a fost nevoită să meargă să fure din magazine, dar tot după ce a primit pumni și picioare din partea lui Gimi.

La fel ca și minora din Bistrița-Năsăud, “B” nu avea voie să comunice cu părinții decât sub supraveghere.

Mai mult, fata a fost obligată de cei trei Rostaș să ceară statului irlandez ajutor social, însă banii au fost colectați de Silaghi Angela.

Potrivit documentelor instanței, minora din Maramureș a fost exploatată în două etape.Prima s-a consumat în perioada octombrie – decembrie 2015, fata fiind adusă acasă la părinți cu ocazia sărbătorilor de iarnă, unde a rămas timp de 3 săptămâni. În Irlanda a fost dusă din nou cu forța.

“(…) cu ocazia sărbătorilor de iarnă din anul 2015 inculpatul Rostaș Gimi Adrian adus-o acasă în România pe minora și a lăsat-o să stea la domiciliul părinților săi (…) circa 3 săptămâni. În toată această perioadă apreciem că inculpatul Rostaș Gimi Adrian a exercitat un control psihologic asupra victimei minore, iar în cursul lunii ianuarie 2016 inculpatul Rostaș Gimi Adrian răpit-o pe minoră, prin introducerea acesteia forțată într-un autovehicul și a fost transportată din nou în orașul Navan, Irlanda și din nou inculpații Rostaș Gimi Adrian, Rostaș Genever Flori și Silaghi Angela au exploatat-o pe minoră, în același mod ca în perioada octombrie – decembrie 2015.

În această a doua perioadă de exploatare ce a debutat într-o zi din cursul lunii ianuarie 2016 minora era deja însărcinată cu un copil de-al inculpatului Rostaș Gimi Adrian”, arată instanța.

Bătaie cât încape

După ce a ajuns în Irlanda, deși “B” era însărcinată, Gimi nu a ținut cont de acest aspect și a continuat să o bată pe fată cu cureaua, pumnii și picioarele, pentru a o convinge să “muncească” mai cu sârg, adică să fure din magazine, dar și să practice prostituția.

La începutul lunii februarie, “B” a reușit să își apele telefonic mama și să îi spună ce i se întâmplă. Părinții fetei au luat rapid legătura cu polițiștii din Cluj, care, la rândul lor, i-au contactat pe cei trei Rostaș și le-au transmis să aducă urgent fata în România, în Cluj-Napoca. Cei trei nu au avut de ales și s-au prezentat cu minora la o secție de poliție din Cluj-Napoca, însă pe drum au amenințat-o pe fată, astfel încât să o determine să nu vorbească. Minora nu a avut de ales și s-a conformat, însă a doua zi după declarațiile date la poliție ea a încercat să fugă. A fost prinsă însă și bătută, iar mai apoi dusă cu forța înapoi în Irlanda, unde a urmat cea de a treia perioadă de exploatare, în aceleași condiții ca și mai înainte. Fata nu s-a lăsat doborâtă și a insistat să fie trimisă înapoi acasă. Doleanțele ei au avut ecou undeva în luna aprilie 2016, când cei trei Rostaș i-au cumpărat un bilet pentru autocar și au trimis-o în România, dar fără nici un ban.

Când și-au văzut fata acasă și mai ales când le-a povestit prin ce a trecut, părinții acesteia le-au cerut explicații “cuscrilor”, numai că s-au ales cu amenințări cu moartea.

Chiar dacă anchetatorii români erau deja cu privirile ațintite asupra celor trei, aceștia au încercat să racoleze alte două minore.

Au mai fost și alte victime

Ulterior, procurorii aveau să afle că cele două minore nu erau singurele victime ale celor trei turdeni, fiindcă în plasa lor mai căzuseră alte 10 fete, care au fost exploatate prin aceleași metode pe teritoriul Franței. Pentru asta Rostaș senior și Silaghi Angela au fost condamnați de autoritățile franceze, iar mai apoi au primit interdicție de a intra pe teritoriul țării. Pe atunci, cel care era pe post de lover-boy a fost fiul mai mare al celor doi.

De asemenea, în timpul anchetei procurorii au mai aflat și faptul că Gimi, în timp ce o avea pe “A” în Irlanda, Rostaș senior a încercat să o convingă pe sora mai mare a acesteia, în vârstă de 20 de ani la acea vreme, să meargă cu el în Franța (deși avea interdicție), Irlanda, Spania sau Portugalia pentru a practica prostituția, dar și să racoleze fete în acest sens. Tânăra, care era deja în relație cu cineva și era și însărcinată, l-a refuzat pe Rostaș.

În luna iulie, magistrații de la Tribunalul Bistrița-Năsăud au ajuns la concluzia că cei trei se fac vinovați trafic de minori și le-au aplicat pedepse cu închisoarea. Astfel, Rostaș Genever Florin și Rostaș Gimi Adrian au primit câte 8 ani de închisoare, iar Silaghi Angela 7 ani și 4 luni. Din pedepsele aplicate li se vor scădea perioadele în care s-au aflat în arest la domiciliu, între 17.08.2016 – 23.03.2018, adică 2 ani.

Cei trei inculpați au atacat sentința în apel, la Curtea de Apel Cluj, primul termen fiind stabilit pentru data de 10 septembrie.

1 COMENTARIU

  1. VACCINATI TOATE FUFELE SI FACETI-LE SA NU MAI URLE HORMONII IN ELE CA VACA , BOUL SAU MAGARUL LA PASUNE … si dati-le gratis ” dildoiuri si vobratoare ” … cel putin pana la varsta de 25 de ani impliniti ( cand se presupune ca au inceput sa aiba si ” creier ” ) … si atunci … poate or intelege ca ” dragostea proxenetilor ” este doar cea din ” casele de tolerante ” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.