Trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, au ajuns, vineri dimineața, la Spitalul Județean de Urgență Bistrița după ce au fost victime ale unui accident rutier care a avut loc pe DN 17 C, în localitatea Telciu.

Accidentul rutier s-a produs vineri dimineata, după ce un tânăr de 19 ani aflat la volanul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a ajuns cu mașina într-un șanț de beton aflat pe marginea carosabilului și mai apoi a fost proiectat în zidul unui imobil din imediata apropiere.

La fața locului au intervenit două echipaje SMURD de prim ajutor și terapie intensivă mobilă și un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, precum și un echipaj de descarcerare, de care însă nu a mai fost nevoie, niciuna dintre victime nefiind blocată în mașină.

Șoferul, dar și alți doi tineri care se aflau în mașină au primit asistență medicală la fața locului, după care echipajele medicale au decis să le transporte la Spitalul Județean de Urgență Bistrița pentru investigații suplimentare.

Toate cele trei victime ale accidentului de la Telciu (două de sex masculin în vârstă de 18 și 19 ani, respectiv una de sex feminin în vârstă de 16 ani) sunt preluate de echipajele medicale alocate la locul evenimentului și transportate la UPU SMURD Bistrița pentru îngrijiri medicale. Victimele prezintă multiple traumatisme și leziuni și suspiciune de fracturi de membre inferioare și superioare„, a declarat Marius Rus, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a neatenției.

„Un tânăr de 19 ani din Telciu, în timp ce conducerea un autoturism pe DN 17C, pe direcția de deplasare Telciu – Năsăud, pe fondul neadaptării vitezei, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț din beton, după care a fost proiectat ]n zidul unui imobil din apropiere. În urma accidentului, șoferul și alți doi pasageri – un tânăr de 18 ani și o tânără de 16 ani – au fost răniți. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În acest caz continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul„, a declarat Diana Pintea, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.