Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud a adoptat o nouă hotărâre în care sunt cuprinse măsuri suplimentare pentru combaterea răspândirii noului coronavirus CoVid-19, pentru comunele Mărișelu, Dumitrița și Rodna. Restricțiile se aplică începând de astăzi 18 noiembrie. 

 Astfel, conform Hotărârii C.J.S.U 89/18.11.2020, se introduc restricţii în Mărișelu și Dumitrița, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mai mare decât 3/1000 de locuitori

În aceste comune, se suspendă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Măsurile prevăd că, în localitățile menționate mai sus, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. De asemenea, în situaţia în care activitatea operatorilor economici este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. 

Aceeași Hotărâre CJSU prevede măsuri restrictive în Rodna, unitate administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare decât 1,5 și mai mică decât 3/1000 de locuitori

În această comună activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00-23,00.

Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Restricţiile prevăzute de Hotărârea CJSU 89/18.11.2020 se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.

Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 18 noiembrie 2020.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.