Reprezentanţii Automobile Dacia au precizat că noul model va fi livrat către dealerii din România în data de 15 aprilie. De asemenea, aceştia mai precizează că înscrierile pentru Duster se pot face începând cu 2 aprilie. Primul client va fi chiar preşedintele României, Traian Băsescu, care va intra în posesia automobilului la începutul lunii aprilie.

 

 

 

Preşedintele Traian Băsescu s-a arătat încântat de acest model încă din luna mai a lui 2009 când, aflat în vizită la Paris, s-a urcat la bordul unui astfel de automobil, amplasat în curtea Ambasadei României. "Super! Felicitări!", a fost declaraţia de atunci a preşedintelui. Modelul poate fi achiziţionat în România de la preţuri cuprinse între 10.500 de euro şi 15.600 de euro, cu TVA inclus, în funcţie de versiune.

 

 

Raimond PETRUŢ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.