Un bărbat a decedat și doi copii sunt grav răniți după ce mașina în care se aflau a fost lovită, joi seara, de un tren marfar în localitatea Rebrișoara. 

În această seară a avut loc un accident cumplit în localitatea Rebrișoara, unde la o trecere de nivel cu calea ferată un autovehicul a fost lovit de un tren de marfă. În autovehicul se aflau un bărbat și doi copii, toți rămânând încarcerați. Se pare că bărbatul ar fi tatăl celor doi copii.

La locul accidentului intervin modulul SMURD de la Secția de Pompieri Năsăud și un echipaj cu medic de la SAJ BN.

Din păcate, echipajele medicale l-au găsit pe bărbat decedat, iar pe cei doi copii, de aproximativ 4-5 ani, inconștienți, însă prezintă respirație. 

„Echipajele de intervenție au găsit la locul indicat 3 victime încarcerate, doi copii și un adult. Echipajele de descarcerare lucrează pentru extracția victimelor. Din păcate, bărbatul prezintă leziuni incompatibile cu viața, iar cei doi copii sunt inconștienți (cu respirație)”, au transmis purtătorii de cuvânt ai ISU Bistrița-Năsăud și SAJ Bistrița-Năsăud – Marius Rus, respectiv Ciprian Păcurar.

UPDATE: 

Potrivit ISU Bistrița-Năsăud, victimele au fost extrase din autoturismul distrus în totalitate. 

O fetiță este inconștientă, cu suspiciune de fractura de baza de craniu, intubata de către echipajul de terapie intensiva mobilă SMURD.

Cealaltă fetiță este în echipajul de prim ajutor SMURD, asistat de medicul de la Serviciul de Ambulanță Județean, politraumatizată, nivel de conștientă alterat. 

Pentru eliberarea si extragerea victimelor a fost nevoie de  îndepărtarea mai multor elemente de caroserie – stâlpi, portiere, banchete.  Pe timpul extragerii, fetițele au fost monitorizate în permanenta de echipajele de intervenție„, a transmis Marius Rus, purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

Cel mai probabil copilul cu fractură de bază de craniu va fi transferat la o clinică de specialitate din Cluj„, a transmis Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

UPDATE 2:

Poliția confirmă că cele trei victime fac parte din aceeași familie, bărbatul decedat, în vârstă de 32 de ani, fiind tatăl celor două fetițe, una în vârstă de 5 ani, cealaltă de 6 ani.

În această seară, polițiștii rutieri din Năsăud și cei de la Transporturi, împreună cu cei de la Ordine Publică Năsăud și Secția 6 au intervenit la un accident care a avut loc pe raza localității Rebrișoara. La o trecere la nivel cu calea ferată, semnalizată cu indicator rutier, un tren de marfă care circula pe relația Lunca Ilvei-Cluj, a acroșat un autoturism în care se aflau 3 persoane. 

În urma accidentului, din nefericire, conducătorul auto, un bărbat de 32 de ani, din Rebrișoara, a decedat și 2 fetițe, de 5 și 6 ani, care se aflau în autoturism au fost rănite și transportate la spital. 

Cercetările în acest caz continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul„, a transmis Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

 


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.