Traficanţii de copii romi din România obţin milioane de euro în Marea Britanie

20

Cel puţin 200 de copii romi din România au fost aduşi ilegal în Marea Britanie şi ar putea obţine peste 23 milioane de euro pe an din infracţiuni şi fraude, cea mai mare parte a banilor fiind trimisă în România, a declarat directorul Europol, potrivit Mediafax.

Copiiii, a căror vârstă medie este de opt ani, au fost aduşi ilegal în Marea Britanie cu consimţământul părinţilor lor, în schimbul unor taxe de "angajare" primite din partea capilor reţelei de trafic, potrivit de Sunday Times, în ediţia electronică. Activităţile bandei, despre care poliţia română crede că ar fi dus ilegal în statele UE 1.107 copii, au fost dezvăluite parlamentarilor britanici de Max-Peter Ratzel, directorul Europol. "Toţi aceşti copii au fost aduşi prin trafic în Marea Britanie, cu scopul clar de a fi exploataţi prin comiterea de infracţiuni de stradă şi cu scopul secundar de a frauda sistemul de securitate socială britanic", afirmă el, într-o scrisoare adresată, în octombrie, Comisiei pentru afaceri interne a Camerei Comunelor. "Mulţi dintre părinţii lor sunt complici la trafic, aşteptându-se la o parte din profit, în condiţiile în care grupul de traficanţi implicat se aşteaptă să câştige până la 24 de milioane de euro pe an din exploatarea celor 200 de copii. Bănuim că marea majoritate a banilor, dacă nu chiar sumele integrale, sunt trimise înapoi în România", a adăugat el.
James Clappison, membru conservator al comisiei, a declarat că dovezile subliniază gravitatea ameninţării reprezentate de bandele est-europene. "Traficul cu copii este foarte îngrijorător, atât din punct de vedere al situaţiei lor, cât şi a consecinţelor prezenţei lor în Marea Britanie", a spus el. Într-o anchetă legată de acest caz, poliţia a percheziţionat, în ianuarie, 17 locuinţe din Slough, Berkshire, arestând 25 de persoane şi luând în custodie zece copii, dintre care mulţi aveau sub zece ani. Copiii a fost predaţi serviciilor sociale.
 
(A.M.)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here