Traficant de droguri, eliberat în urma unei ordonanțe dată de ministrul Tudorel Toader

124
Sursa foto: Observator

Traficant de droguri eliberat în urma ordonanței ministrului Tudorel Toader. Procurorul de caz a ajuns să fie considerat „incompetent”, iar traficantul a ajuns în libertate, deși are antecedente, notează adevărul.ro.

Bărbatul a fost prins în flagrant cu droguri de peste 25.000 de euro, dar a fost eliberat de judecători după doar câteva zile de arest preventiv. Procurorul care a instrumentat cazul  nu mai avea vechimea necesară pentru a lucra în cadrul DIICOT, ca urmare a schimbărilor legislative promovate de ministrul Justiţiei prin ordonanţă de urgenţă. Este vorba de Ordonanța de Urgență 92/2018. Potrivit noii legi, ca procuror nu ai voie să intri în structurile speciale DIIICOT și DNA dacă nu ai o vechime de minimum 10 ani în magistratură.  Cum procurorul de caz nu avea vechimea necesară, judecătorii de la Curtea de Apel Oradea l-au eliberat pe traficant.

Bărbatul fusese prins în flagrant pe 19 martie cu aproape 2000 de pastile ecstasy, 100 de  grame de amfetamină şi 11 grame de cocaină. În trecut el a mai executat o pedeapsă de 4 ani de închisoare, după ce a fost prins în Italia cu mpeste 120 de kilograme de cannabis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here