Deputaţii au cheltuit în luna ianuarie 8.202.146 de lei, suma alocată pentru îndemnizaţii, diurne, cazare, transport şi telefonie mobilă, dar şi pentru funcţionarea birourilor parlamentare.
În topul celor mai costisitori aleşi din Camera Deputaţilor se află Relu Fenechiu (PNL) Valeriu Tabără (PDL) şi Vasile Soporan (fost PSD şi actual Independent).
Dintre deputaţii bistriţeni, cel mai „scump” este Ioan Nelu Botiş (PD-L), el fiind urmat de Ioan Ţintean (PNL), Emil Radu Moldovan (PSD) şi de Ioan Oltean (PD-L).

În 2009, cei patru aleşi bistriţeni au cheltuit aproximativ 13 miliarde de lei vechi, cel mai costisitor fiind tot Ioan Nelu Botiş. Cel mai „ieftin” s-a dovedit a fi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, deputatul Ioan Oltean, care însă pare să fie cel mai vorbăreţ dintre bistriţeni, la telefon.

Aproape patru miliarde într-un an

Deputatul democrat-liberal Ioan Nelu Botiş este cel mai „scump” ales bistriţean, el decontând în 2009 nu mai puţin de 391.374 lei, adică 3,91 miliarde de lei vechi.
Astfel, Botiş a primit anul trecut 86.016 lei – salariu, 35.341 lei – diurnă, 107.996 – cazare în Bucureşti şi străinătate, 44.062 lei pentru carburant şi transport, 792 lei – cheltuieli telefonie mobilă, 62.588 lei – materiale întreţinere cabinet parlamentar (detergenţi, consumabile, etc.), 1418 lei – chirii şi utilităţi şi 53.161 lei salarii personal birou parlamentar.
Anul acesta, doar pentru luna ianuarie, Ioan Nelu Botiş a costat Camera Deputaţilor 30.133 lei (301.330.000 lei vechi), el păstrându-şi poziţia fruntaşă obţinută în 2009 între parlamentarii bistriţeni.
Astfel, democrat-liberalul a primit o îndemnizaţie de 7.168 lei, 2.379 lei – diurnă, 8.506 lei – cazare în Bucureşti, 3.392 lei pentru carburant şi transport şi 67 lei pentru cheltuielile de telefonie mobilă – în total: 20.512 lei.
Cât priveşte biroul său parlamentar, Botiş a primit 4.909 lei pentru materiale de întreţinere, 475 lei pentru chirii şi utilităţi, şi 4.237 lei pentru salarii personal Birou parlamentar. În acest caz, totalul este de 9.621 lei.

Moldovan ţine trena

Liderul social-democrat, deputatul Emil Radu Moldovan se află pe poziţia a doua, în 2009, el ajungând la un total de 380.807 de lei – aproximativ 3,81 miliarde de lei vechi, el ocupând locul al doilea în clasament.
Astfel, Radu Moldovan a primit, în 2009, o îndemnizaţie de 83.328 lei, 33.235 lei – diurnă, 105.996 cazare în Bucureşti, 35.204 – transport, 797 lei – telefon, 59.334 – materiale întreţinere cabinet parlamentar, 1.803 lei – utilităţi şi 60.510 lei salarii personal cabinet parlamentar.
În 2010, potrivit datelor existente pe site-ul Camerei Deputaţilor, Radu Moldovan îşi păstrează poziţia a doua. Deputatul social-democrat a primit în luna ianuarie un cuantum de 28.373 lei. Astfel, Radu Moldovan a primit 6.994 lei – indemnizaţie, 1.960 lei diurnă, 8.506 – cazare, 3.392 lei – carburant şi transport, iar pentru cheltuielile de telefonie mobilă a primit 67 de lei. Cât priveşte cheltuielile pentru cabinetul parlamentar, Radu Moldovan în total 10.406 lei, din care 4.521 lei – materiale de întreţinere, 693 lei – chirie şi utilităţi şi 5.192 lei pentru salarii personal biroul parlamentar.

Ţintean, locul III

Locul al treilea în top, în ceea ce priveşte sumele care i-au revenit de la Camera Deputaţilor, este ocupat de liderul PNL BN, deputatul Ioan Ţintean. El a primit în 2009, 337.220 lei, din care 83.928 lei – îndemnizaţie, 33.095 lei diurnă, cazare – 105.996 lei, telefon – 847 lei, materiale întreţinere – 58.122 lei, chirii şi utilităţi – 6.315 lei şi salarii personal birou parlamentar – 48.917 lei.
În luna ianuarie 2010, deputatul liberal atinge un total de 28.316 lei. Din această sumă, Ţintean a primit drept îndemnizaţie 6.994 lei, diurnă – 2.379 lei, cazare – 8.506 lei, transport şi carburanţi – 644 lei şi 67 lei pentru convorbirile telefonice. Pentru cabinetul parlamentar, deputatul liberal a încasat 4.797 lei – materiale de întreţinere, 797 lei – chirii şi utilităţi, iar pentru salariile personalului 4.132 lei.

Telefonul, bată-l vina!

Liderul PD-L BN, deputatul Ioan Oltean ocupă poziţia a patra în acest top ale cheltuielilor Camerei Deputaţilor. Astfel în 2009, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a primit în total 298.095 lei, adică 2,98 miliarde lei vechi. Din această sumă, 97.989 lei reprezintă îndemnizaţia de deputat, diurna – 16.784 lei, transport şi carburanţi – 54.129 lei, telefon – 13.418 lei, materiale întreţinere cabinet parlamentar – 56.704 lei şi salarii personal 59.071 lei.
În ianuarie 2010, deputatul democrat-liberal a primit în total 25.090 lei, din care 8.122 lei – îndemnizaţie, 1.539 lei – diurnă, transport – 3.472 lei. În acelaşi total intră şi cheltuielile pentru convorbirile telefonice, Ioan Oltean dovedindu-se a fi cel mai vorbăreţ parlamentar bistriţean, el decontând în acest caz 702 lei. Cât priveşte cheltuielile pentru cabinetul parlamentar, deputatul a primit 4.858 lei pentru materialele de întreţinere, 797 lei pentru chirii şi utilităţi şi 5.893 lei pentru salariile personalului.

La nivel naţional conduce un liberal

În topul naţional al cheltuielilor deputaţilor, pentru luna ianuarie 2010, conduce deputatul liberal Relu Fenechiu – 32.632 de lei, care deţine recordul şi în ceea ce priveşte convorbirile telefonice, acesta decontând 2.566 lei din totalul mai sus amintit. Pe locul al doilea se află Vasile Tabără (PD-L) – 32.597 de lei, iar pe al treilea Vasile Soporan (fost PSD, actual Independent) – 31.864 de lei.
Cei mai ieftini aleşi sunt potrivit datelor de pe site –ul Camerei Deputaţilor, Gabriel Oprea (Independent) – 7.099 de lei, Elena Udrea (PD-L) – 9.404 de lei şi Florina Ruxandra Jipa (PSD) – 13.801 de lei.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.