Administrația locală din Năsăud a luat măsura dezinfectării tuturor blocurilor din oraș și montarea de dispozitive cu substanțe dezinfectante la fiecare scară de bloc. Totodată străzile din oraș vor fi dezinfectate zilnic.

Având în vedere, prevederile Ordonanței Militare nr.4, art.6 și art. 7, administrația publică locală a orașului Năsăud, va demara începând cu data de 1 APRILIE 2020, acțiunea de dezinfecție a tuturor blocurilor de locuințe, aflate pe domeniul public, de pe raza orașului Năsăud.
Îi rugăm pe locatarii cartierului de blocuri să nu iasă din locuințe, cel puțin 2 ore, după administrarea dezinfectantului. De asemenea, solicităm asociațiilor de proprietari/locatarilor, să curețe balustradele și mânerul clanțelor de la uși, după cele 2 ore de la dezinfecție.
Concomitent cu această acțiune de dezinfecție, administrația locală va instala la fiecare scară de bloc, dispozitive cu substanțe dezinfectante (BIOCID), pe care vă rugăm să le utilizați la intrarea în scara blocului
„, anunță primarul Mircea Romocea.

Edilul năsăudean precizează că dezinfecția se va efectua periodic (o dată la 2 săptămâni), după un grafic prestabilit, în decursul a 3 zile, începând cu data de 1 APRILIE 2020, grafic care poate fi urmărit pe site-ul primăriei și pe pagina oficială de Facebook.

Totodată, începând de astăzi, 31 MARTIE 2020, administrația publică locală a reluat acțiunea de dezinfecție a străzilor din orașul Năsăud și a din cele două localități componente Lușca și Liviu Rebreanu, cu soluție pe bază de hipoclorit, cu mijloace proprii, acțiune care se va derula zilnic.

Iată și graficul de dezinfecție:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.