Sursa foto: Facebook

Prezenți la Școala de Vară TNL, cu tema „Next Level Leadership”, tinerii liberali au fost filmați, la petrecerea după lucrările Școlii de vară, în timp ce scandau împotriva social-democraților.

Liderul TNL Mara Mareş a prezentat scuze, precizând că protagoniștii vor fi indentificați și trași la răspundere.

„Îmi cer scuze în numele Tineretului Naţional Liberal pentru aceste comportamente inacceptabile. Mărturisesc ca am aflat acum puţin timp şi cu mare neplăcere despre limbajul folosit. Adevarul este ca nu putem controla tot, mai ales noaptea tarziu. Voi face toate demersurile să identificam persoanele din video si vom avea o discutie pe subiect.  Zilele petrecute la Şcoala de Vară au avut drept obiectiv principal profesionalizarea echipei de tineret, prin traininguri intense si specifice. Aceste activităţi ne caracterizează, iar pe altele le regretam”, a transmis Mara Mareş, conform G4Media..

 La lucrările Şcolii de Vară au rostit discursuri liderul PNL Nicolae Ciucă, secretarul general Lucian Bode, prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan, care le-au vorbit despre curaj, principii şi responsabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.