O altă promisune cu privire la Lucrările la segmentul demolat al Autostrăzii Sibiu–Orăştie a venit dim partea ministrului Transporturilor

Da Constescu anunță că lucrările vor fi terminate în 1 septembrie, potrivit MEDIAFAX.

Dan Costescu a declarat, la Sibiu, în timpul unei vizite pe Lotul 3 al Autostrăzii Sibiu – Orăştie, respectiv zona demolată dintre Sălişte şi Cunţa, că reparaţiile la această porţiune se vor finaliza la 1 septembrie, dar acest lucru nu va însemna neapărat şi reluarea traficului pe autostrada închisă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Pe această zonă studiile care se desfăşoară nu vor amâna deschiderea, pe 1 septembrie. Rămâne de văzut pe restul autostrăzii ce vom putea face, pentru că sunt 22 de kilometri şi finalul contractului nu îl putem accelera, dacă vrem să nu ne batem joc. Decembrie este finalul pentru evaluare, de asta am spus că deschiderea acestui tronson nu înseamnă neapărat deschiderea circulaţiei”, a afirmat Costescu.

Acesta a spus că a trecut pe şantier când era în faza de pregătire şi când se făceau evaluările cu proiectantul, iar acum a venit după ce au început lucrările.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.