În martie 2019, KISS V. LASZLO GYORGY, supranumit ”tăticul” off-shore-urilor milionarilor români, era achitat de Curtea de Apel Cluj în dosarul de constituire a unui grup infracțional organizat. Însă, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus rejudecarea dosarului. Și după această nouă rundă de procese, Kiss a fost achitat, alături de ceilalți inculpați din dosar. Aproape toți magnații din România: Sorin Ovidiu Vântu, deputatul William Brânză sau Dumitru Creștin, etc, au apelat la serviciile lui Kiss pentru a își deschide off-shore-uri în paradisuri fiscale. În 2019, Kiss a fost eliberat condiționat după ce fusese condamnat anterior, într-un alt dosar, la 6 ani de pușcărie.

Curtea de Apel Cluj a decis achitarea lui Kiss Laszlo, unul dintre cei mai prolifici afaceriști români la care au apelat aproape toți milionarii români care au avut nevoie de un vehicul financiar de tip off-shore. Judecătoarea MARCU Stanca-Ioana a decis schimbarea încadrării juridice a inculpaților din dosar și apoi a dispus achitarea.

”În baza art. 386 Cod de Procedură Penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor I F G, C R C, I A, M, K L G şi N C, stabilită prin încheierea penală din 15.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 30/33/2016*, din infracţiunea continuată de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în forma complicităţii, prev. de art. 48 Cod Penal rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod Penal cu apl. art. 256/1 Cod Penal şi art. 35 alin. 1 Cod Penal, art. 5 Cod Penal, în infracţiunea continuată de înşelăciune în forma complicităţii (…) achită pe inculpatul K L G de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 5 Cod Penal. În baza art. 396 alin. 5 Cod de Procedură Penală cu referire la art. 17 alin. 2 şi art. 16 alin. 1 lit. c Cod de Procedură Penală, achită pe inculpatul K L G, de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii continuate de înşelăciune în forma complicităţii, prev. de art. 48 Cod Penal rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 Cod Penal, cu apl. art. 35 Cod Penal, art. 5 Cod Penal. În baza art. 396 alin. 5 Cod de Procedură Penală cu referire la art. 17 alin. 2 şi art. 16 alin. 1 lit. c Cod de Procedură Penală, achită pe inculpatul K L G de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii continuate de spălare de bani în forma complicităţii”, arată o parte din soluția pe scurt a instanței.

În 2012, procurorul Bubuiug Dan Liviu, acum șeful DIICOT Sălaj, deschidea un dosar (49/D/P/2012) de constituire a unui grup infracţional organizat în care, printre cei trimiși în judecată, se află și KISS V. LASZLO GYORGY, specialist în inginerii financiare.

În 2017, dosarul a fost trimis în judecată la Curtea de Apel Cluj și a atribuit Deliei Purice care, de 1 martie 2019, a decis ca toți cei implicați să fie achitați.

Magistratul clujean a dat achitările din dosar în baza a două articole din Codul penal: ”fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege” și ”în cursul judecăţii acţiunea penală se stinge prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal”.

Practic, magistratul clujean a considerat că cei implicați au fost anchetați degeaba.

Acuzați că au spălat peste 2,7 milioane lei prin asigurări

Potrivit rechizitoriului, Rodica Carmen Cheregi., Alin Iordache, Mariana Iordăchescu, Kiss Laszlo Gyorgy şi Constantin Neacșu, în vara anului 2007, au aderat la grupul infracţional organizat constituit de către Ioan Cheregi (decedat în 2014) şi Florin Gheorghe Iordache, ”în scopul sprijinirii sau, după caz, săvârşirii alături de aceştia a infracţiunilor de înşelăciune în activitatea de intermediere în asigurări, spălarea banilor obţinuţi din înşelăciune şi de evaziune fiscală, cu ajutorul unui mecanism controlat în fapt de către aceştia, compus din societăţi româneşti cu asociaţi şi administratori societăţi offshore” Faptele de înșelăciune se referă la inducerea în eroare a mai multor companii de asigurări, unele dintre cele mai mari din România. Potrivit procurorilor DIICOT, inculpațiii Alina și Florin Iordache, Rodica Cheregi , Iordăchescu, Kiss şi Neacșu l-au sprijinit pe suspectul Ioan Cheregi, printr-un întreg sistem de societăţi şi documente fictive, la construirea şi funcţionarea căruia şi-au adus fiecare aportul, în inducerea în eroare a societăților de asigurări în activitatea de intermediere în asigurări, cauzându-le diverse prejudicii.

Procurorii vorbesc de sprijinul acordat de consultantul Kiss Laszlo Gyorgy și de către avocatul Constantin Neacșu inculpaților Iordache și Cheregi ”prin crearea unui sistem de societăţi româneşti cu acţionariat şi administratori societăţi offshore şi prin punerea la dispoziţie în acest lanţ al Farbridge LTD, în scopul spălării banilor obţinuţi din înşelarea societăţilor de asigurare SC Asinan SA, SC Euroins România SA, SC Asigurare Reasigurare ASTRA SA, SC Carpatica Asig SA şi, respectiv de intermediere în asigurări SC Adelphia Broker de Asigurare SRL, acţiunea urmată de spălarea acestor sume de bani în cuantum de 2.724.640,66 lei de către inculpaţii Iordache Florin Gheorghe, Cheregi Rodica Camrne., Iordache Alina şi suspectul Cheregi Ioan cu ajutorul acestui circuit” Avocatul Contantin Neacșu l-a reprezentat pe consultantul Kiss în alte procese penale de la București, în care a și fost arestat.

La scurt timp după încheierea contractelor de intermediere în asigurări când, pentru a câştiga încrederea acestora, figurau ca asociaţi şi administratori Cheregi Ioan şi Cheregi Rodica Carmen, interveneau  în sensul introducerii societăţilor offshore în acţionariatul şi administrarea acestora. Aceste activităţi s-au făcut cu sprijinul calificat al inculpaţilor Neacșu Constantin, Iordăchescu Mariana și Kiss Laszlo Gyorgy. Ulterior în derularea contractului de mandate nu sau depus sumele de bani încasate din asigurări, fiind prejudiciate societăţile de asigurări.

”Maestrul” eliberat condiționat

În 2011, a fost trimis în judecată de Parchetul General în primul „dosar Petromservice”. Potrivit rechizitoriului, din conturile companiei Petromservice au fost scoase 8,5 milioane de euro, sub forma unor plăţi pentru studii de piaţă, sigle şi spoturi pentru rebrenduirea societăţii, iar, din totalul sumei, peste 6,8 milioane de euro au ajuns în contul unei societăţi cu sediul în Delaware (SUA), un offshore creat de Kiss pe conturile căruia a fost împuternicit Adrian Ionuţ Eftime, unul dintre apropiaţii lui Sorin Ovidiu Vântu. În iulie 2015, Kiss Laszlo Gyorgy a fost condamnat definitiv la 6 ani şi 4 luni de închisoare pentru complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave şi spălare de bani în formă continuată.  În acelaşi dosar, au fost condamnaţi Gheorghe Şupeală, fost director general al Petromservice (6 ani de închisoare), Adrian Ionuţ Eftime, om de afaceri (6 ani şi 4 luni de închisoare), Zizi Anagnastopol, fost director financiar al Petromservice (3 ani de închisoare) şi Mariana Iordăchescu la 3 ani şi 2 luni de închisoare.

În decembrie 2019, în timp ce era încarcerat la Penitenciarul Spital Tg.Ocna, Kiss a formulat o cerere de eliberare condiționată, care i s-a aprobat. Procurorii nu au contestat decizia, așa că ”tăticul„ off-shore-urilor a plecat din închisoare.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.