Două spitale din România  au primit, joi,  donații de echipamente din partea asociației umanitare Die Johanniter, din Germania, prin intermediul voluntarilor de la Tășuleasa Social. Este vorba de Spitalul Municipal din Rădăuți și Spitalul de Pneumologie din Cluj-Napoca, care vor primi fiecare câte 500 de combinezoane și 500 perechi de mănuși chirurgicale.  

La spitalul sucevean, aflat în acest moment în carantină, după ce personalul medical a fost infectat cu CoVid-19, echipamentele au fost duse de Tibi Ușeriu, iar la Cluj, de alți doi voluntari.

Nici nu știam, până acum, ce donație valoroasă am primit de la partenerii noștri Johanniter-Unfall-Hilfe e.V.

Suntem recunoscători și din nou la drum: Tibi în drum spre Rădăuți, pe unde am umblat cu alte ocazii, cu mult mai fericite, ca Via Transilvanica, dar acum se grăbește să ducă alte 500 combinezoane și 500 perechi de mănuși spitalului.
Iulian și Horațiu, cu alte 500 de combinezoane și perechi de mănuși, sunt în drum spre „Spitalul de Pneumologie Cluj-Napoca” din Cluj, unde azi vor începe să primească pacienți infectați cu COVID-19„, au scris cei de la Tășuleasa pe pagina lor de Facebook.  

În urmă cu puțin timp, Tibi Ușeriu a anunțat pe aceeași rețea de socializare: Misiune îndeplinită!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.