Susanna Maria Feldman, o tânără de 14 ani originară din Republica Moldova, a fost găsită fără suflare miercuri, 6 iunie, în apropiere de căile ferate din nordul oraşului Mainz, Germania. Ea a fost răpită, violată şi apoi strangulată de către doi indivizi, un cetăţean turc (35 de ani) şi unul irakian (20 de ani). Aceştia au îngropat corpul victimei pentru a nu fi identificaţi.

Tânăra a fost anunţată dispărută pe 23 mai, când a plecat de acasă cu prietenii şi nu s-a mai întors.

Potrivit TV8, autorităţile germane au declarat că dispariţia tinerei nu a fost tratată iniţial ca un caz criminal, din cauza absenţelor frecvente ale fetei de la şcoală. Aceeaşi sursă notează că suspecţii ar fi ameninţat victima şi i-ar fi cerut să întreţină relaţii sexuale, după care au ucis-o şi i-au ascuns corpul neînsufleţit. Oamenii legii au reuşit să îl aresteze doar pe cetăţeanul turc. Cel de-al doilea suspect, Ali Bashar, a fost dat în căutare internaţională. El a reuşit să părăsească teritoriul Germaniei pe data de 2 iunie, împreună cu familia sa, înainte ca poliţia să deschidă un dosar penal pe acest caz. La moment, acesta s-ar afla în Irak. CNN notează că ambii suspecţi se aflau în Germania în căutare de azil politic.

Imigrantul din Irak ar mai fi fost implicat în alte crime şi este suspectat că ar fi violat o minoră de 11 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.