O femeie de 31 de ani a murit în Arestul Central al Capitalei, vineri dimineața, aceasta fiind cunoscută ca și consumatoare de droguri, potrivit Poliției Capitalei.
„În această dimineaţă, la ora 05.45 o persoană aflată în regim de arest preventiv i-a sesizat pe polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu că femeia care se află în aceeași camera cu ea se simte rău și că a încercat să se dea jos din pat, dar a căzut. Un angajat al personalului medical a sosit la ora 05.47 și după o scurtă evaluare, a apelat serviciul 112. Imediat după ora 06.00 a sosit primul echipaj SMURD, care după efectuarea investigațiilor primare a hotărât să solicite altă ambulanță, cu medic, pentru manevre specifice de resuscitare. La ora 06.22 a sosit cea de a două ambulanță care a ajuns la pacientă. Au fost efectuate manevre de resuscitare, dar în jurul orei 07.00 a fost constatat decesul”, a anunțat Poliția Capitalei.
Potrivit sursei citate, femeia de 31 de ani era cunoscută ca fiind consumatoare de droguri.
Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei pentru a se stabili împrejurările în care femeia a murit.
Femeia era încarcerată din data de 30 mai sub acuzația de furt calificat.