O tânără din Viișoara riscă după gratii, după ce nu a respectat măsura arestului la domiciliu impusă de instanță, ea fiind acuzată de tâlhărie calificată. Descoperită, miercuri, de jandarmi în afara locuinței, bistrițeanca a primit o amendă uriașă și a fost dată pe mâna polițiștilor, în condițiile în care nu este pentru prima dată când încalcă măsura preventivă. De altfel aceasta a scăpat de arest preventiv abia la finele lunii ianuarie. 

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, o tânără de 20 de ani din municipiul Bistrița a ales să încalce măsura impusă de autorități și a ieșit la o plimbare neținând cont de prevederile Ordonanței Militare nr. 3 din 2020, care interzic ieșirile din casă fără un motiv bine întemeiat. Ba mai mult, după primele verificări, jandarmii au constatat că aceasta se afla și în arest la domiciliu.

Jandarmii au depistat-o la aproximativ 4 km distanță de casă, ca urmare, aceasta a fost sancționată cu 20.000 de lei amendă, pentru nerespectarea măsurilor care privesc restricțiile de circulație, conform Ordonanței Militare nr. 3 din 2020. Totodată, aceasta a fost condusă la la sediul Poliției, fiind predată organelor de cercetare penală, conform procedurilor în vigoare.

Tânăra locuiește în cartierul Viișoara și a fost plasată în arest la domiciliu în septembrie 2019, după ce a fost acuzată de procurori de furt calificat. La nici două săptămâni, a ajuns în arest preventiv, unde a rămas până la finele lunii ianuarie anul acesta, după care a ajuns iar în arest la domiciliu.

A stat cuminte o vreme se pare, până în 8 aprilie când i s-a urât de stat în casă și a ieșit la plimbare. A doua zi, polițitii de la Supravegheri judiciare au sesizat instanța pentru schimbarea măsurii preventive, termenul de judecată a cererii fiind fixat abia pentru data de 30 aprilie. Atât de mult a fost „afectată” de ceea ce i se întâmplă, încât tânăra a mai ieși o dată la plimbare. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, polițiștii de la Supravegheri Judiciare vor înainta instanței o a doua solicitare pentru schimbarea măsurii preventive. 

Bistrițeanca a fost trimisă în judecată pentru furt calificat în octombrie 2019, o lună mai târziu dosarul trecând de camera preliminară. Pe fond, în dosar au avut loc până acum trei termene, două dintre acestea fiind amânate din cauza protestelor magistraților împotriva tăierii pensiilor speciale. Următorul termen a fost fixat abia pentru data de 28 mai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.