O româncă de 25 de ani și complicele său italian, de 35 de ani, au fost arestați în Torino, pentru şantaj, ameninţare şi vătămare corporală, în urma unei anchete care a început acum 1 an.

La momentul respectiv, o femeie a reclamat la poliţie că i se cer 50.000 de euro pentru ca fiul ei să nu fie omorât, relatează Torino Today.

Bărbatul le-a declarat anchetatorilor că a fost atacat de un cuplu în casă. Dar pentru că bărbatul nu le-a dat ce au cerut, agresorii au contactat-o pe mama victimei, pe care au ameninţat-o că îi omoară fiul dacă nu le plăteşte suma de 50.000 de euro.

Şantajul şi actele de violenţă s-au desfăşurat timp de trei luni, scrie adevarul.ro.

În urma investigaţiilor, s-a descoperit că ambele persoane au antecedente penale pentru infracţiuni din sfera prostituţiei şi traficului de droguri. Românca şi partenerul său au fost arestaţi preventiv, potrivit sursei citate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.