Un tânăr din Budacu de Sus a fost arestat preventiv, luni, după ce cu o zi înainte a provocat un accident rutier pe DJ 173 în localitatea de domiciliu. Imediat după evenimentul rutier, polițiștii au descoperit că tânărul nu avea permis de conducere, iar autoturismul pe care l-a condus nu era înmatriculat.

Duminică,  un tânăr de 20 de ani din Budacu de Sus, în timp ce conducea un autoturism care nu avea aplicate plăcuțe de înmatriculare a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în fața sa și care, în urma impactului, a fost proiectat într-un alt autoturism. În urma verificărilor efectuate, a reieșit că tânărul de 20 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, iar luni a fost dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Bistrița.

„Tânărul de 20 de ani, din Budacu de Sus, reținut 24 de ore pentru comiterea de  infracțiuni la regimul rutier rămâne în arestul IPJ Bistrița-Năsăud pentru următoarele 30 de zile.

Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat și a fost prezentat Judecătoriei Bistrița care a dispus măsura arestării preventive. Cercetările continuă de polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Bistrița în cadrul dosarului penal întocmit”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here