Aproape 240 de percheziții domiciliare, pe teritoriul a 28 de județe, printre care și Bistrița-Năsăud, efectuează în această dimineață procurorii DIICOT, în cadrul unei acțiuni care vizează destructurarea mai multor grupări infracționale  implicate în majoritatea  formelor de criminalitate organizată ce intră în competența direcției, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infractiuni cu violenţă, santaj, lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă de omor. În atenția procurorilor sunt nu mai puțin de 227 de suspecți din 20 de dosare penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală.

 

 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în această dimineaţă, în cadrul operatiunii ZIUA Z, sub coordonarea Structurii Centrale a DIICOT, procurorii din cadrul direcției au declanșat o amplă acțiune de combatere a fenomenului infracțional organizat, care se derulează concomitent pe teritoriul a 28 de județe şi a municipiului Bucureşti (Botosani, Suceava, Iasi, Neamt, Vaslui, Galati, Braila, Vrancea, Covasna, Brasov, Buzau, Prahova, Dambovita, Constanta, Ialomita, Calarasi, Ilfov, Teleorman, Dolj, Gorj, Caras, Hunedoara, Timisoara, Bihor, Satu Mare, Salaj, Cluj și Bistrița-Năsăud) fiind efectuate un  număr de 238 de percheziții domiciliare, ce vizează nu mai puțin de 227 de suspecți.

Acțiunile concertate ale procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism  declanşate  astăzi la nivel național sunt rezultatul activităților investigative derulate în 20 de cauze penale instrumentate de către 14 structuri teritoriale ale DIICOT şi Structura Centrală, ce  vizează destructurarea mai multor grupări infracționale  implicate în majoritatea  formelor de criminalitate organizată ce intră în competența direcției, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc, trafic de persoane, criminalitate informatică, evaziune fiscală, contrabandă precum şi infractiuni cu violenţă, santaj, lipsire de libertate in mod ilegal si tentativă de omor.

Acţiunea este efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, inspectoratelor de poliție județene, luptători ai structurilor de intervenții și acțiuni speciale ale Poliției Române şi structurile de intervenţie speciale ale Jandarmerie Romane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acţiune a fost efectuata cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi al Direcţiei Generale Anticorupţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.