De cinci ani a avut nevoie Primăria Bistrița să realizeze încă un cimitir, care vine să îl completeze pe cel de pe strada Tărpiului. Studiul de fezabilitate a fost realizat prin 2011, iar prin 2016 cimitirul inspirat din Scandinavia, era gata. Culmea, de atunci niciun mort nu a fost înmormântat acolo. Primăria Bistrița a uitat un amănunt extrem de important: calea de acces. Cimitirul e gata, dar nu se poate ajunge la el… Rezolvarea ar putea veni totuși de la agenții economici din zonă.

Proiectul aparține fostului primar Ovidiu Crețu, care a cheltuit peste un milion de lei pentru materializarea unui nou cimitir. Studiul de fezabilitate a fost realizat în anul 2011, iar lucrările au fost finalizate în 2016.

Noul cimitir a fost amenajat pe un teren ce se întinde pe 18.778 de metri pătrați și este situat în partea de nord-est a cimitirului actual, la o distanță de aproximativ 100 de metri de acesta. Practic, noul cimitir este în apropierea depozitului deținut de cei la de la Inst Nistor.

Fostul primar Ovidiu Crețu s-a inspirat de la scandinavi. Astfel, proiectul prevede o parte clasică, pentru cei care vor morminte cu ramă și cazemată de beton deasupra, dar și o parte inspirată de la scandinavi, cu o piatră funerară obișnuită de 60-90 centimetri înălțime.

Mormântul este practic acoperit cu gazon tuns la nivelul solului, fără denivelări sau alte construcții. De asemenea sunt prevăzute și compartimente pentru urnele funerare. Acesta este despărțit de o alee carosabilă și mai multe alei pietonale.

Este prevăzut și un spațiu administrativ cu birou, hol, vestiar cu dușuri, depozit, grupuri sanitare separate pentru bărbați și femei. De asemenea are un columbarium – structură pentru depozitarea publică a urnelor funerare, în care se află rămășițele incinerate ale defunctului.

Cimitirul nou are 1.449 de locuri de înhumare, dintre care 485 în sistem clasic, cu suprastructură și 964 în sistem cu marcaj la nivelul terenului. Au fost amenajate inclusiv spațiile verzi. Se pare că cimitirul nu a fost încă racordat la utilități.

Au fost achiziționate patru parcele de teren în anii 2001 și respectiv 2007, în suprafață de 1.714 mp, 1.260 de mp, 3.356 de mp și respectiv 12.448 mp, situate pe strada Tărpiului. În perioada 2014-2015, Direcția de Servicii Publice Bistrița a extins cimitirul vechi, fără însă a se prevedea și o cale de acces.

Ținut cu lacătul de 5 ani, pentru că nu se poate ajunge la el

Culmea, investiția a fost finalizată acum cinci ani, însă bistrițenii nu se pot folosi de ea. Primăria Bistrița a omis un detaliu pe cât de mic, pe atât de important: calea de acces. 

Cum calea de acces nu se poate face din actualul cimitir, este nevoie de una nouă, din Drumul Cetății, pentru ca sicriele să ajungă la locurile de veci amenajate acolo. Această problemă nu a fost rezolvată nici de Ovidiu Crețu și nici de Cristian Niculae care se pregătea să îi ia locul.

Primarul Ioan Turc încearcă și el să rezolve problema, găsind, se pare, înțelegere la agenții economici care dețin terenurile care despart cimitirul de șosea. Se pare că aceștia sunt dispuși să doneze suprafețele de teren necesare pentru amenajarea unei căi de acces.

„Există o cale de acces pentru care doi agenți economici care sunt proprietari au făcut actele de donație, să fie asigurat cel mai simplu și rapid acces. E o procedură în lucru care, sperăm să se termine cât mai repede. Procedura a început mai demult, dar trebuie făcute niște dezmembrări pentru că sunt patru parcele la doi proprietari, la doi agenți economici. Avem speranțe că lucrurile se rezolvă”, a declarat pentru Gazeta de Bistrița purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, Mihai Ruști.

Se pare că și anii trecuți municipalitatea a încercat să negocieze cu o persoană privată care deține un teren în zonă ce putea fi folosit ca și cale de acces. Negocierile nu au dus totuși la o rezolvare concretă a problemei.

Bistrițenii, puși în situația de a-și înmormânta morții în cartiere

Rezolvarea unei căi de acces în cimitir este cu atât mai urgentă, cu cât cimitirul deja existent este ticsit. La cimitirul de la Domus nu mai există de mult timp locuri disponibile, iar cele de pe Tărpiului anul trecut deja puteau fi numărate pe degete.

Inacțiunea Protopopiatului Bisericii Ortodoxe n-a ajutat deloc la rezolvarea problemei. Protopopiatul a ezitat să achiziționeze terenul de lângă cimitir din partea de sus, dinspre blocurile ANL, pentru a prelungi practic cimitirul. Suprafața a fost deja cumpărată de alt cult bisericesc.

„În prezent nu mai există locuri în cimitirul administrat de Primărie. Administrația face eforturi pentru a rezolva cât mai repede această situație. Noi avem deja un teren pregătit lângă actualul cimitir, un teren de două hectare. Căutăm să urgentăm achiziția acelei parcele pentru a realiza accesul pe terenul nostru”, declara anul trecut pentru Bistrița Business fostul viceprimar Cristian Niculae, care recunoștea faptul că nu mai existau încă de atunci locuri în actualul cimitir.

Achiziția de care vorbea fostul viceprimar Niculae nu a mai fost făcută, iar schimbarea de „regim” a lăsat această problemă în aer.

Ce au făcut bistrițenii în aceste condiții? Ca să nu rămână cu morții neîngropați s-au îndreptat spre cimitirele din localitățile componente. Astfel, familii întregi au morții în Unirea sau Viișoara, pentru că n-au găsit locuri la Bistrița.

Protopopiatul Ortodox deja a cerut o „felie” din noul cimitir

De administrarea cimitirului de pe strada Tărpiului se ocupă Protopopiatul Ortodox în parte și Direcția de Servicii Publice a Primăriei Bistrița în parte. Se pare că niciuna dintre părțile implicate nu face o treabă bună, dacă ne luăm după mormanele de deșeuri vegetale și nu numai lăsate de-a valma prin vechiul cimitir cu săptămânile.

Cu toate acestea, la începutul acestui an, Protopopiatul Ortodox se adresează Consiliului Local și cere în administrare o parte din noul cimitir. Numește solicitarea o „compensare pentru situația creată (lipsa locurilor de veci) fără ca primăria să aibă vreo culpă”. Protopopiatul Ortodox Român cere o suprafață de 8.000 de metri pătrați din cei 1.449 existenți. Consiliul Local a și dat undă verde pentru această cerere.

Asta și pentru că Direcția de Servicii Publice care administrează parte din cimitirul vechi și are și atribuții în acest domeniu nu are personal alocat activităților de întreținere a cimitirului nou. Veniturile provenite din taxele pentru locurile de înhumare nu ar acoperi cheltuielile de întreținere, de personal, cu utilitățile sau cu paza.

Administratorul cimitirului are obligația să asigure administrarea, întreținerea și menținerea în funcțiune a cimitirului. Dacă acest lucru nu se întâmplă, Primăria Bistrița poate rezilia contractul. De monitorizarea respectării acestor reguli se ocupă tot Direcția Servicii Publice.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.