Un bărbat din localitatea bistrițeană Zoreni a fost reținut de polițiști, după ce a incendiat casa părinților săi, din localitatea Budești. Totul a pornit din cauza unor neînțelegeri. Procurorii din Beclean l-au vrut după gratii pentru 30 de zile, însă judecătorul de drepturi și libertăți a aplicat doar măsura controlului judiciar. Asta după ce, casa părinților bărbatului a ars pe jumătate. 

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la 25 februarie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au intervenit la un incediu semnalat în localitatea Budești. Oamenii legii au aflat că focul a fost pus intenționat.

„În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în jurul orelor 17:00, un bărbat de 30 de ani, domiciliat în Zoreni, în timp ce se afla în vizită la parinții săi din localitatea Budești, pe fondul unor neînțelegeri a incendiat imobilul acestora.

Incendiul nu a provocat victime, însă imobilul a fost distrus în proporție de 50%.

Polițiștii au întocmit un dosar penal cu privire la sâvârșirea infracțiunii de distrugere iar ca urmare a probatoriului administrat în cauza, polițiștii au dispus măsura preventivă a reținerii persoanei bănuite, pentru o perioadă de 24 ore”, a transmis Paul Rodilă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Nasăud, iar în cursul zilei de astăzi a fost prezentat, Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de arestare preventivă. La rândul lor, procurorii l-au dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Beclean a considerat că măsura nu este cea mai potrivită, astfel că a aplicat bărbatului măsura controlului judiciar.

Cercetările sunt continuate de polițistii Sectiei 3 Poliție Rurală Lechința în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele.

FOTO CU CARACTER ILUSTRATIV


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.