Deputatul PSD Daniel Suciu a afirmat că liberalii din Bistrița-Năsăud s-au întors la practicile de pe timpul Partidului Democrat Liberal și a completat că aceștia împart banii publici în funcție de criterii politice. Social democratul spune că nu reușește să înțeleagă care este formula în baza căreia au fost distribuite fondurile de la bugetul de stat către unitățile administrativ-teritoriale din județ.

Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, formula magică găsită de PNL pentru alocarea fondurilor dă municipiului Bistrița zero lei. Îl rog, îl somez pe potențialul candidat al PNL la Primăria Bistrița, Ioan Turc, ca împreună cu ministrul Cîțu, cu noul director de la Finanțe, cu cine crede domnia sa de cuviință, să vină să ne prezinte minunata formulă bazată pe știință și pe calcule economice și financiar – bugetare prin care Bistrița, pentru prima dată în istorie, primește zero lei de la bugetul de stat”, a declarat, într-o conferință de presă, Daniel Suciu.

Deputatul spune că nu reușește să înțeleagă criteriile în baza cărora au fost stabilite sumele. ”Nu înțeleg, chiar nu înțeleg care este această formulă. (…) În prelungirea formulei magice, aș vrea să ne explice toți finanțiștii liberali cum și care este formula prin care 3 orașe, cu aproape aceeași suprafață și aceeași populație, au alocări atât de diferite. Foarte bine că Sângeorz-Băi primește 7,9 milioane lei, dar cum de un oraș primește dublu aproape față de celelalte două orașe la un loc și municipiul Bistrița zero”, a mai precizat Suciu.

Făcând o paralelă între guvernarea PSD și cea PNL, Daniel Suciu a mai prezentat și o situație privind alocările de fonduri către primării.

Prin celebra hotărâre de Guvern din 14.10.2019, Guvernul PSD a alocat în județul Bistrița-Năsăud următoarele fonduri: total sume – 259.170.000 de lei, din care au primit fonduri 23 de primării PSD, adică 108 milioane de lei (42% din totalul fondurilor alocate). Primarii PNL și ALDE au primit 48 de milioane lei (19 % din totalul fondurilor alocate). Faceți un calcul, câte primării are PSD și câte are PNL. Prin hotărârea de Guvern 971 din 20.12.2019, Guvernul PNL a alocat în județul Bistrița-Năsăud următoarele fonduri: 46 milioane lei, dintre care 18 primării PSD au primit 16 milioane lei (35% din totalul fondurilor alocate), primăriile PNL și ALDE au primit 30 de milioane lei (65% din totalul fondurilor). De asemenea, prin hotărârea de Guvern 977 din 23.12.2019, Guvernul PNL a alocat în județul Bistrița-Năsăud suma de 29 de milioane lei. Două primării PSD au primit 3.850.000 de lei (13% din fonduri) și ceilalți primari, unii, puțini, PNL, ALDE și UDRM au primit 25 de milioane lei (87% din fonduri). Să ne mai lase liberalii cu prinsul de obraz, când ei s-au întors la practicile din vremea de tristă amintire a Partidului Democrat-Liberal. Unde vedeau PSD era zero și unde vedeau PDL era plin”, a mai adăugat Daniel Suciu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here