Politica Agricolă Comună, una dintre cele mai vechi politici ale Uniunii Europene, va fi din nou discutată începând de marți, iar negociatorii europeni încă nu s-au pus de acord în legătură cu felul în care să gestioneze cele 270 de miliarde de euro în subvenții în așa fel încât ei să fie distribuiți în mod echitabil și drept către fermieri între 2023 și 2028, relatează Politico.

PAC, una dintre cele mai vechi politici europene, activă din 1962, reprezintă o treime din bugetul blocului european – însă este criticată pentru faptul că, de multe ori, nu îi ajută pe fermierii săraci, iar majoritatea banilor se îndreaptă spre marii latifundiari, mafia italiană, politicieni corupți, falși femieri și ferme intensive care nu au nevoie de sprijin pentru a obține profit.

„Încă ne aflăm în situația în care 80% din sprijinul prin subvenții se îndreaptă către doar 20% dintre beneficiari”, a criticat Frans Timmermans, vicepreședinte al Comisiei Europene și responsabil pentru implementarea proiectului European Green Deal.

În condițiile în care negocierile se apropie de sfârșit există, însă, temeri că reforma PAC nu va fi suficientă pentru a face mai echitabilă distribuția subvențiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.