
Tot mai mulți copii ajung lunar la spital cu intoxicații voluntare provocate de substanțe psihoactive. Unele pastile sunt luate din tratamente personale, altele cumpărate ilegal, avertizează medicii.
Zeci de copii ajung lunar la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București cu intoxicații voluntare, majoritatea cauzate de medicamente cu regim special, precum benzodiazepinele – alprazolam, anxiar sau lorazepam. Dr. Viorela Nițescu, șefa Secției de Toxicologie din cadrul unității medicale, avertizează că aceste medicamente sunt fie luate din tratamentele proprii ale copiilor cu afecțiuni psihice, fie obținute ilegal, prin prieteni sau alte surse din afara farmaciilor.
„Unele sunt medicamente prescrise pe rețete speciale, în trei exemplare, doar de psihiatru sau neurolog. Grav este că mulți copii le iau de la colegi sau le cumpără de pe piața neagră, fără a cunoaște efectele reale sau riscurile”, explică dr. Nițescu, citată de News.ro.
Pericolul este amplificat de faptul că unele dintre aceste pastile sunt contrafăcute. Fabricate în laboratoare clandestine, acestea pot conține doze incerte sau combinații periculoase de substanțe, precum fentanyl ori amfetamine, care cresc riscul de supradoză sau reacții severe, mai ales dacă sunt consumate alături de alcool.
„Lunar, înregistrăm aproximativ 50-60 de cazuri de intoxicații voluntare, dintre care în jur de 10 sunt cu benzodiazepine. Din fericire, majoritatea evoluează bine sub tratament, iar copiii se externează în maximum 48-72 de ore”, a precizat medicul toxicolog.
Specialiștii atrag atenția asupra ușurinței cu care aceste substanțe ajung în mâinile adolescenților și asupra nevoii de campanii de prevenție și educație în școli.
Citește și: