Șoferița unui taximetru a fost rănită vineri dimineața într-un accident rutier provocat chiar de ea pe DN 17, în localitatea Prundu Bârgăului.
”Din primele verificări, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier la fața locului, a rezultat faptul că, pe drumul național 17, în localitatea Prundu Bârgăului, o femeie în vârstă de 37 de ani, conducătoarea unui taximetru care circula pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, ar fi efectuat o manevră de întoarcere și nu s-ar fi asigurat corespunzător, fiind astfel acroșată de un autoturism care circula pe aceeași direcție și care era condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Prundu Bârgăului”, precizează Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
În urma accidentului, conducătoarea auto a fost rănită. La locul accidentului au intervenit un echipaj de prim ajutor și un echipaj de pompieri de la Garda de Intervenție Prundu Bârgaului. Toate cele trei persoane implicate în accident erau conștiente și cooperante, una suferind răni ușoare.
Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.Continuă cercetările în acest caz polițiștii Serviciului Rutier.
Apai… numai daca nu cunva a condus masina stand cu ochi-n Facebook-ul asta de c*cat … ce a inabunit pe toata lumea … si a scapan masina de sub control … !
Maaaa…. a inebunit lumea, ca am vazut „TIR-isti „… care mergeau serpuit pe drum… ca erau cu telefonul intr-o mana si navigau pe facebook … , i-am depsit si le-am facut semnul ala ” soferesc ” … sa fie atenti … sa lase telefoanele si sa conduca prudent si legal pe drum… Te apuca groaza cand te depaseste un astfeld e ” ni.mu.rug ” … ori il ai in fatza ta pe drum .