Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a aprobat Ordinul privind Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul pandemiei de coronavirus, dar și lista spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2.

În Bistrița-Năsăud, potrivit documentului publicat în publicat în Monitorul Oficial 263/31.03.2020, pacienții cu COVID-19 vor fi tratați la Spitalul Județean de Urgență Bistrița. 

„Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor reprezintă un document -cadru care instituie paşii care trebuie urmaţi de managementul unităţilor sanitare şi măsurile pe care trebuie să le implementeze pentru izolarea şi tratamentul cazurilor COVID -pozitive. De asemenea, documentul conţine reglementări privind modul de folosire a echipamentului individual de protecţie (PPE) la nivelul unităţii sanitare, în mod raţional şi corect, în funcţie de secţie, personal şi tipul de activitate. Astfel, în contextul COVID-19, echipamentul individual de protecţie trebuie utilizat pe baza riscului de expunere (ex. tipul de activitate) şi a dinamicii de transmitere a agentului patogen (ex. contact, picături sau aerosoli). /Tipul de PPE utilizat atunci când se oferă îngrijiri pacienţilor cu COVID-19 va varia în funcţie de situaţie, personalul sanitar şi activitatea desfăşurată. Personalul medical implicat în îngrijirea directă a pacienţilor trebuie să utilizeze următoarele PPE: halate, mănuşi, mască şi protecţie oculară (ochelari de protecţie sau scut facial). În mod specific, pentru procedurile generatoare de aerosoli pentru pacienţii cu COVID-19 (ex. intubare, ventilaţie non-invazivă, traheostomie, resuscitare cardiopulmonară, ventilaţie manuală înainte de intubare, bronhoscopie, gastroscopie şi recoltarea testelor PCR COVID) personalul medical trebuie să utilizeze ca protecţie, mănuşi, halate, măşti FFP2 şi FFP3; de asemenea, se vor utiliza şorţuri impermeabile, în cazul în care combinezoanele/halatele nu sunt impermeabile”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

În colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, pe baza analizei la nivel local a capacităţilor de îngrijire a pacienţilor, a fost elaborată şi Lista cu spitalele de suport pentru pacienţii COVID – 19 pozitiv care necesită tratament şi pentru patologii specifice (ex afecţiuni cardiace, ortopedice etc)

„Astfel, au fost identificate şi desemnate ca unităţi suport un număr de 57 spitale/ secţii exterioare/corpuri de clădire, 44 maternităţi, 60 spitale şi centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate judeţele ţării şi Bucureşti. În spitale de suport sunt tratate cazuri pozitive la COVID 19 care necesită îngrijiri medicale şi pentru alte patologii”, mai arată Ministerul Sănătății.

Într-o primă etapă, spitalele de suport desemnate reprezintă unităţi sanitare fără importanţă de urgenţă, care pot asigura asistenţa medicală pentru celelalte urgente medico-chirurgicale. Au fost incluse în reţeaua de spitale de suport, unităţi municipale/orăşeneşti şi spitale din alte judeţe preponderent cele cu secţii de Boli Infecţioase, precum şi spitalele din alte reţele, decât ale Ministerului Sănătăţii ( Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naţionale, unităţi sanitare private).

„Planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor a fost elaborat de specialiştii din cadrul comisiilor de specialitate ATI, boli infecţioase şi specialişti din cadrul Ministerului Sănătăţii, pe baza recomandărilor OMS si CE. Am cerut managerilor unităţilor sanitare, dar şi direcţiilor de sănătate publică, serviciilor de ambulanţă să aducă la cunoştinţa personalului medical şi auxiliar, în mod repetat, procedurile ce trebuie urmate în această situaţie de criză, toate măsurile existente în planul de măsuri, în special reglementările privind măsurile de prevenţie şi utilizarea corectă, în funcţie de expunere, personalului medical, dar şi auxiliar”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.

Toate unităţile sanitare din sistemul public şi privat au obligaţia asigurării acordării îngrijirilor medicale tuturor pacienţilor, în concordanţă cu prevederile planului de măsuri aprobat. Refuzul asigurării acordării îngrijirilor medicale conform atribuţiilor specifice se sancţionează conform prevederilor legale.

Ordinul Ministerului Sănătăţii a fost adus la cunoştinţa managerilor unităţilor sanitare şi a direcţiilor de sănătate publică într-o videoconferinţă condusă astăzi de ministrul Sănătăţii.,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.