Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bistrița a anunțat că a fost finalizat procesul de testare a pacienților și a personalului medical de pe mai multe secții, măsură dispusă după ce în unitatea medicală a fost descoperit un focar de COVID-19.

Au fost finalizate testările în rândul personalului medical și al pacienților de pe secțiile Cardiologie și Oftalmologie care își desfășoară activitatea pe același etaj cu secția Neurologie unde a fost depistat un focar de infecție cu COVID-19 în rândul personalului”, a anunțat managerul SJU Bistrița, Gabriel Lazany.

Astfel, pe secția Cardiologie, din toți cei 28 de angajați testați, precum și toți cei 25 de pacienți testați au rpimit rezultate negative.

De asemenea, pe secția Oftalmologie, din 17 angajați și 2 pacienți testați, toți sunt negativi.

Potrivit datelor prezentante de managerul SJU Bistrița, cele mai grave probleme par a fi pe secția de Neurologie, unde a și fost depistat focarul. Aici, din cei 37 de angajați testați, 19 sunt pozitivi și 18 negativi. Totodată, din cei 17 pacienți testați, unul a fost depistat pozitiv, însă pozitivarea nu poate fi asociată cu focarul de infecție având în vedere că de la internare și până la testare a trecut o perioadă scurtă de timp. Restul de 16 pacienți testați au primit rezultate negative.

Gabriel Lazany mai precizează că la secția Neurologie au mai rămas de testat încă 6 pacienți la care nu au putut fi prelucrate probele, întrucât recoltarea nu s-a efectuat corespunzător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.