Se apropie sfârșitul campaniei electorale. O campanie fadă, goală și neinteresantă. Marii lideri se ascund în spatele aparatelor de partid, după cum era de așteptat și fac un joc politic pe bani mulți. Stați liniștiți o să-i recupereze.

Fără o dezbatere între candidați veți vota fiecare ce ați înțeles. Refuzul sistematic al dezbaterii electorale este un înspăimântător semnal de alarmă cu privire la viața noastră publică, un pumn în gura democrației, al libertății de exprimare și al libertății de a alege. Calculele cinice ale marilor partide ne fac să uităm că suntem o societate vie și ne forțează să credem că totul s-a sfârșit, că ei deja au câștigat.

Eu cred că, la 30 de ani de la revoluție, nu votăm/votați afișe photoshopate și clipuri mieroase produse de agențiile de publicitate, vreau să cred că votăm/votați oameni în carne și oase, cu un discurs mai bun sau mai prost, cu idei mai bune sau mai rele, dar realizabile și REALE; oameni defecți care să ne/vă semene.
Cum ar fi ca toate meciurile de fotbal să se joace la masa verde? Cum ar arăta un concert fără formație? Ați plăti bilet pentru așa ceva?
Dezbaterea electorală nu este un moft, este un element fundamental al societăților democratice!
Dragi contracandidați, d-na Silvia Galben, dl. Emil Radu Moldovan, dl. Stelian Dolha, dl. Mircea Talos , vă invit să nu-i insultăm pe cei decedați în 89 și să organizăm cu toții o dezbatere reală, frumoasă și de bun simț!

Joi, 24 septembrie, este o zi protrivită!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.